RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaEmberizidae
Specia Emberiza schoeniclus
Descriere
Este o specie de presură de talie medie. Penajul este predominant maroniu și alb-gălbui, cu striuri negre și lateralele cozii albe. Obrajii sunt ușor negricioși, iar picioarele roșii-maronii sau negre. Specia prezintă dimorfism sexual, care este mai evident în special vara când masculul are capul și gușa neagră, o bandă albă pe gât și la nivelul mustății. Masculii se diferențiază de obicei prin gușa întunecată sau neregulat pătată, iar femelele au centrul gușii nepătat, alb-gălbui și cu linii negre distincte pe lateral. Lungimea corpului este de 13,5-15,5 cm şi are o greutate medie de 10-28 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvântul german embritz - presură. Numele de specie, schoeniclus provine din cuvântul grecesc skhoiniklos, care reprezintă numele unei păsări de apă, făcând referire la prezența speciei în zonele umede, fiind strâns legată de întinderile de stuf și papură.
Localizare și comportament
Distribuție
Este o specie cu distribuție largă Palearctică, cuibărind din vestul Europei (Marea Britanie, Irlanda) până în Japonia. În nord este prezentă inclusiv în Scandinavia și Siberia, iar în sud cuibărește până în zona Mediteranei și centrul Asiei.
În România specia are o distribuție fragmentată, fiind condiționată de prezența habitatului (întinderi de stuf). Cuibărește din zonele joase (câmpii și Delta Dunării), până în zonele de deal.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. Unele exemplare pot înregistra mișcări mai ample în perioadele de iarnă severă.
Habitate
Cuibărește în întinderile de stuf, papură sau ocazional în pajiști umede cu tufe de sălcii, de la marginea lacurilor. Preferă stuful înalt, rămas din anii precedenți.
Hrana
Se hrănește în principal cu hrană de origine vegetală, în special semințe, dar în perioada de reproducere își hrănește puii cu nevertebrate de talie mica (gândaci, păianjeni, furnici, căpușe, larve de fluturi etc.) Iarna se hrănește cu semințe și cu nevertebrate pe care le extrage din interiorul tulpinilor de stuf.
Alte informații
Este o specie discretă care se camuflează cu ușurință în vegetație, însă în sezonul de cuibărit masculul este ușor de observat, cântând de pe tulpinile de stuf sau din vârful tufișurilor.
Populație
Populația globală a speciei este estimată la 23 000 000-40 000 000 de indivizi. Populația Europeană este estimată la 4 060 000-7 020 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european a suferit în perioada 1980-2013 un declin moderat. Populația din România este estimată la 51 010- 124 218 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind fluctuantă.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna aprilie. Femela poate depune până la 3 ponte pe an, formate din 4-5 ouă. Incubarea durează 12-15 zile și este realizată de ambele sexe. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 9-12 zile. Cuibul este construit de către femelă din tulpini și frunze de stuf, rogoz, crenguțe, mușchi și este căptușit cu flori de stuf și păr de animale. Cuibul este amplasat de obicei în tufe, arbuști sau chiar pe sol.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare este legată de degradarea zonelor umede și gestionarea nefavorabilă a acestora prin tăierea intensivă a stufului sau drenare. Un aspect negativ foarte important este reprezentat de arderea stufului, pentru că specia preferă pentru cibărit zonele cu stuf compact, înalt, rămas din anii precedenți.
