Passeriformes > Emberizidae > Specia Emberiza hortulana
Expand pic

Presură de grădină

Emberiza hortulana

Deschide galerie
Foto: Mihai Baciu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaEmberizidae

Specia Emberiza hortulana

01:50

Descriere

Este o specie de presură de talie medie, zveltă. Dimorfismul sexual este foarte redus. Masculul este mai colorat, având capul, banda lată de pe piept și linia laterală de pe gușă gri-măsliniu iar abdomenul și flancurile maroniu-portocaliu. La femelă creștetul, pieptul și linia laterală a gușii prezintă pete închise, fine; banda gri de pe piept este îngustă sau slab vizibilă iar ventral coloritul portocaliu este mai puțin intens. Partea dorsală la ambele sexe este brun-gălbuie cu striuri proeminente. Ciocul și picioarele au culoare roz-gălbui. Inelul orbital este alb-gălbui. Lungimea corpului este de 15-16,5 cm şi are o greutate medie de 17-28 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele genului provine din cuvântul german embritz - presură. Numele de specie, hortulana, provine din cuvântul latin hortus - grădină, cu referire la prezența speciei în grădini.

Localizare și comportament

Distribuție
Specia are o distribuție largă eurasiatică, fiind prezentă în sudul, centrul și estul Europei, Asia Mică și zonele centrale ale Asiei. În România este răspândită mai ales în partea sudică și estică, iar în Transilvania apare în special în jumătatea vestică, pe culoarul Mureșului și în zona Dealurilor de Vest.
Fenologie
Specia cuibărește în România. Este o specie migratoare nocturnă pe distanțe lungi. Iernează în Africa tropicală. Sosește în țară începând cu luna aprilie și pornește spre cartierele de iernare la sfârșitul lunii august/ începutul lunii septembrie.
Habitate
Specia preferă zonele calde. Cuibărește în zonele joase, agricole cu arbori sporadici și crânguri de foioase, în livezi, în pajiști împădurite și în poieni. În sudul Europei cuibărește și în poieni sau lizieră din regiunile montane, adesea peste 1500 m.
Hrană
Specia se hrănește predominant pe sol cu semințe sau alte părți ale plantelor. În perioada de reproducere se hrănește cu o mare varietate de nevertebrate, inclusiv furnici, gândaci, lăcuste, omizi etc.
Alte informații
În trecut, inclusiv în sec. XX, în Franța era considerată o delicatesă. Se consumau prăjite, întregi, inclusiv oasele, în restaurante celebre. În Cipru acestea se pregăteau sub formă de murături cu oţet şi plante aromatice şi se păstrau în butoiaşe ce conţineau fiecare 300-400 de exemplare.

Populație

Populația globală este estimată la 8 325 000-17 625 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 3 330 000- 7 070 000 de perechi cuibăritoare. Tendința la nivel european este descrescătoare (între 1980 și 2013 populația europeană a suferit un declin accentuat datorită distrugerii continue a habitatului). Populația din România este estimată la 225 000- 550 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii aprilie/începutul lunii mai. Femela depune 4-5 ouă, perioada de incubație durează 11-12 zile. Cuibul este construit de către femelă, sub formă de cupă, din ierburi uscate și este amplasat pe sol. Puii sunt hrăniți de ambii părinți, aceștia părăsesc cuibul după o perioadă de 12-13 zile. Specie monogamă pe perioada unui sezon de reproducere.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații