RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaFringillidae
Specia Linaria cannabina
Descriere
Este o specie de cinteză de mărime medie cu dimorfism sexual accentuat. Picioarele sunt închise la culoare, ciocul este gri, conic, iar coada este relativ lungă și bifurcată. Ambele sexe au coada și aripile de culoare neagră, penele exterioare din coadă având marginea albicioasă, iar spatele este maroniu. Masculul are capul gri, iar fruntea, creștetul și pieptul sunt de culoare roșiatică, restul abdomenului fiind maroniu. Din penajul femelei lipsește culoarea roșiatică, având capul gri-maroniu, ușor striat, și pieptul cafeniu cu striații închise la culoare. Lungimea corpului este de 13 - 14 cm, iar greutatea este de 15 - 26 grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului - Linaria provine din cuvântul latin linum - in (plantă). Numele speciei provine din cuvântul latin cannabina - de cânepă.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia cuibărește în toată Europa (cu excepția nordului Peninsulei Scandinave), nordul Africii și în vestul și sud-vestul Asiei. Populațiile din jumătatea sudică a distribuției sunt rezidente. iernează în nordul Africii, sud-vestul Asiei și sudul Europei. În România este prezentă pe tot teritoriul țării, excepție făcând zonele montane înalte.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. În perioada de iarnă face deplasări mari în căutare de hrană, fiind gregară (se adună în stoluri, uneori împreună cu alte specii din familia cintezelor).
Habitate
Specia este caracteristică habitatelor deschise și semideschise, mai ales zonele ecotonale, cum sunt pajiștile, pajiștile cu tufe sau arbori răsfirați, marginile de păduri, sau rariști extinse, livezi, vii sau grădini, terenuri arabile cu fâșii intermitente de teren necultivat etc.
Hrană
Câneparul se hrănește cu o varietate mare de semințe, dar consumă și fructele și mugurii plantelor. Adițional se hrănește cu nevertebrate, mai ales insecte și larvele acestora, puii fiind hrăniți aproape exclusiv cu hrană de origine animală, în primele zile după eclozare.
Alte informații
În trecut, câneparul era încadrat sistematic în genul Carduelis, alături de multe alte specii de cinteze. Mai recent, pe baza studiilor genetice, în genul Carduelis au rămas puține specii, majoritatea fiind reîncadrate în propriul lor gen, separat.
Populație
Populația globală a speciei este estimată la 54 000 000 - 98 000 000 de indivizi maturi. Populația europeană este estimată la 17 600 000 - 31 900 000 de perechi, tendința populațională fiind în declin moderat în intervalul 1980 - 2013. Populația din România este estimată la 200 000 - 500 000 de perechi, tendința populațională fiind descrescătoare.
Reproducere
Perioada de reproducere se desfășoară în intevalul aprilie - august. Depune 2 - 3 ponte pe an, formate din 3 - 5 ouă care sunt incubate de femelă pentru 11 - 13 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 10 - 14 zile. Cuibul este construit de femelă din crenguțe, rădăcini, fibre de plante, iarbă, pene și păr, fiind amplasat de obicei în tufe cu coronament abundent.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de agricultura intensivă, modificarea utilizării terenurilor, reducerea suprafețelor necultivate și eliminaraea fâșiilor de vegetație (miriști sau aliniamente de tufe) dispuse între terenurile arabile. Ca urmare, specia a suferit în România un declin semnificativ, fiind încadrată ca Vulnerabilă în Lista Roșie a Păsărilor din România.