Passeriformes > Paridae > Specia Parus major
Expand pic

Piţigoi mare

Parus major

Deschide galerie
Foto: Cristian Balazs
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaParidae

Specia Parus major

01:36

Descriere

Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Este cel mai mare dintre pițigoi și ușor de identificat. Capul este negru lucios cu pete mari albe pe obraji, partea ventrală de culoare galbenă prezintă o bandă centrală neagră, partea dorsală este verzuie închis, iar pe aripa gri-albăstruie prezintă o bandă albă. Sexele sunt relativ similare. La mascul abdomenul este galben intens, iar banda neagră este mult mai lată comparativ cu banda de pe abdomenul femelei. Lungimea corpului este de 13-15 cm şi are o greutate medie de 11,9 - 22,1 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen - Parus - provine din denumirea în limba latină a pițigoilor, iar numele de specie provine din cuvântul latin maior care înseamnă mai mare (cu referire la faptul că este cel mai mare dintre pițigoi).

Localizare și comportament

Distribuție 
Specie cu distribuție largă în toată zona Palearctică, fiind prezent din vestul Europei și până în estul Asiei (inclusiv Japonia). Este prezent de asemenea în sud-estul Asiei (Indonezia) și nordul Africii. În România este prezent pe aproape întreg teritoriul, din Delta Dunării până în zonele montane (lipsește doar în zonele montane înalte și golul alpin).
Fenologie 
Specia cuibărește în România, fiind sedentară.
Habitate 
Este una dintre speciile de pițigoi cel mai des întâlnite, fiind prezentă într-o gamă foarte largă de habitate, care au în comun prezența arborilor. Cuibărește în păduri (foioase, conifere sau mixte), zăvoaie, livezi, parcuri și grădini etc. În perioada de iernare este prezent în special în zone deschise, inclusiv în localități, hrănindu-se adesea în grupuri.

Hrană 
Pițigoiul mare consumă în special nevertebrate de talie mica (larve și adulți de insecte, greieri, lăcuste, melci, acarieni, muște, afide, moli etc.), fructe și semințe de la foioase precum fagul și alunul. Suplimentar consumă nectar de la coacăz, viță de vie și sevă din nuc. În sezonul rece principala sa sursă de hrană sunt semințele și fructele.

Alte informații 
Iarna este unul dintre cei mai comuni vizitatori la hrănitorile amplasate în localități, consumând în special semințe de floarea soarelui, miez de nucă, grăsime dar și mere. 
Pițigoiul mare este capabil să emită peste 40 de tipuri de cântece și semnale, cel mai cunoscut fiind un sunet trisilabic repetat.

Populație

Populația globală este estimată la 433 300 000 – 703 300 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 65 100 000 – 106 000 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată crescătoare. În România, populația este estimată la 3 100 000- 6 200 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată în creștere

Reproducere

Perioada de reproducere începe în luna aprilie și durează până în luna iunie. Specie monogamă pe perioada sezonului de reproducere. Poate depune două ponte pe an. Ponta este formată din 5 - 12 ouă, care sunt clocite de către femelă pentru o perioadă de 12 - 15 zile, perioadă în care este hrănită de către mascul. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 16 - 22 zile, continuând să fie hrăniți de către părinți. Cuibul este construit de către femelă, sub formă de cupă, din: mușchi, păr de animale, pene, și ierburi uscate. Cuiburile sunt amplasate în scorburi de arbori dar folosește cu succes și cuiburile artificiale amplasate în habitatul corespunzător. Uneori cuibărește în ghivece de flori, în țevile metalice ale gardurilor, în căsuțe poștale sau în cutiile contoarelor electrice etc.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații