Passeriformes > Paridae > Specia Poecile montanus
Expand pic

Piţigoi de munte

Poecile montanus

Deschide galerie
Foto: Cătălin Fuciu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaParidae

Specia Poecile montanus

00:26

Descriere

Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică, cu penajul relativ uniform, de culoare cenușie, asemănătoare cu Pițigoiul sur. Creștetul, ceafa și bărbia sunt de culoare negru-mat, iar obrajii sunt de culoare albă. Se deosebește de Pițigoiul sur prin prezența unor pete albe la baza mandibulei superioare, negrul mat de pe creștet (negru lucios la Pițigoiul sur), bărbia neagră mai extinsă și modelul albicios de pe penele aripilor. Lungimea corpului este de 11 - 12 cm, iar greutatea este de 8 - 15 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen, Poecile, provine din cuvântul grecesc poikile - cu mai multe culori, bălțat. Numele de specie provine din cuvintele latine mons/montis - munte, cu referire la etajul altitudinal unde se întâlnește specia.

Localizare și comportament

Distribuție
Specia are o distribuție largă la nivelul Eurasiei. Ocupă aproape toată Europa (cu excepția unor zone din sudul Europei), jumătatea sudică a Rusiei, nordul Kazahstanului, Mongoliei și Chinei, până în Japonia. În România este prezent în toate zonele montane ale Carpaților.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară pe întreg arealul de distribuție.
Habitate
Specia preferă pădurile de conifere și de amestec din zonele montane. În afara României, în zonele mai nordice, apare și în habitate forestiere cu foioase, precum sunt sălciile, arinii, sau în habitatele de tufărișuri.
Hrană
Pițigoiul de munte se hrănește preponderent cu insecte și larvele acestora, dar și alte nevertebrate cum sunt păianjenii, melcii și râmele. În afara sezonului de cuibărit se hrănește și cu semințe. fructe și alte materiale vegetale.
Alte informații
În România, cele două specii similare - pițigoiul de munte și cel sur - sunt vicariante ecologic. Pițigoiul sur este răspândit în zonele de deal și montane mai joase, unde se întâlnește cu pițigoiul de munte. Cel de munte îl înlocuiește complet pe măsură ce urcăm altitudinal.

Populație

Populația mondială a speciei este estimată la 175 000 000 - 253 000 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 30 500 000 - 44 200 000 de perechi, tendința populațională la nivel european fiind considerată în declin moderat. Populația din România este estimată la 150 000 - 600 000 de perechi, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară între lunile aprilie și iulie. Ponta este formată din 5 - 9 ouă, clocite de către femelă pentru o perioadă de 13 - 15 zile. Puii sunt hrăniți la cuib de ambii părinți și părăsesc cuibul după o perioadă de 17 - 20 de zile de la eclozare, fiind dependenți de părinți pentru încă 12 - 15 zile. Este o specie monogamă, perechea păstrând teritoriul pentru mai mult timp. Cuibul este construit de femelă din fâșii de scoarță, iarbă, fâșii de materiale vegetale, păr, pene și uneori mușchi, fiind amplasat în cavități localizate în segmentele putrede ale arborilor (excavate de pereche) sau în cavități secundare, cum sunt cuiburile de ciocănitori.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații