Descriere
Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică. Nu există dimporfism sexual. Creștetul capului este negru cu tentă lucioasă, obrajii sunt în medie de un alb mai puţin curat (în partea posterioară cu tentă maronie) şi prezintă o baveţică neagră sub cioc. La cioc, spre deosebire de pițigoiul de munte, are o mică pată albicioasă la baza mandibulei superioare. Coloritul general este maroniu dorsal şi albicios ventral. Lungimea corpului este de 11,5-13 cm şi are o greutate medie de 8,9-15 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen, Poecile, provine din cuvântul grecesc poikile - cu mai multe culori, bălțat. Numele de specie, palustris, provine din limba latină şi înseamnă de mlaştini, cu referire la prezenţa specie în pădurile din vecinătatea apelor.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție europeană, cuibărind pe aproape întreg continentul, cu excepția zonelor sudice (din apropierea Mediteranei) și a jumătății nordice a Scandinaviei. În România specia are o distribuție largă, cuibărind pe aproape toată suprafața țării, cu excepția zonelor montane (unde este înlocuit de pițigoiul de munte), și a zonelor joase de câmpie. Lipsește și în Dobrogea, cu excepția jumătății nordice (zona Babadag).
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară.
Habitate
Habitatele caracteristice sunt habitatele forestiere ()păduri de foioase sau amestec), pădurile galerii din vecinătatea apelor, cele de luncă sau livezile bătrâne. Cuibăreşte în păduri umede de foioase cu numeroşi arbori morţi dar şi în grădini şi parcuri cu pomi fructiferi bătrâni şi numeroşi arbuşti.
Hrană
Se hrăneşte cu nevertebrate de talie mica: afide, furnici, acarieni,muşte, molii, păianjeni etc. Adesea consumă şi fructe precum zmeură, soc, păducel, mere etc. Toamna şi iarna consumă o gamă largă de seminţe, în special seminţe de fag, dar şi seminţe de arin, mesteacăn, arţar. Iarna vizitează frecvent hrănitorile de păsări.
Alte informații
În afara perioadei de reproducere ascunde rezerve de hrană în vegetaţia uscată, în crăpăturile din scoarţa copacilor sau sub muşchi şi licheni, unde revine după câteva zile pentru a se hrăni. Având în vedere asemănarea între cele două specii de pițiogoi (de munte și sur), identificarea cea mai corectă în teren se poate face cu ușurință pe baza cântecului (cântecele celor două specii sunt semnificativ diferite).
Populație
Populația globală este estimată la 10 600 000 – 20 900 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 2 910 000-5 740 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată descrescătoare. În România, populația este estimată la 350 000 – 700 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna martie și durează până în luna iunie. Specie monogamă. Depune o singură pontă pe an, în mod exceptional două. Ponta este formată din 5- 10 ouă pe care le cloceşte femela, perioadă în care este hrănită de către mascul. Incubarea durează 13-17 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 16 – 20 de zile, continuând să fie hrăniți de către aceştia pentru încă aproximativ o săptămână. Cuibul este amplasat în scorburi de arbori fiind construit de către femelă, sub formă de cupă din muşchi, păr de animale, pene etc. Foloseşte şi cuiburile artificiale.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala ameninţare este legată de degradarea şi fragmentrarea habitatului prin urbanizare şi intensificarea agriculturii. De asemenea înlocuirea pădurii de foioase cu cea de conifere, precum şi iernile severe constituie ameninţări pentru această specie.
