RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaAegithalidae
Specia Aegithalos caudatus
Descriere
Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică ușor de recunoscută datorită cozii foarte lungi în comparație cu corpul care este mic și relativ rotund. Penajul este negru pe partea dorsală și alb pe partea ventrală, cu nuanțe variabile de gri și rozaliu. Picioarele sunt de culoare neagră, iar ciocul este mic și negru. Lungimea corpului este de 13 - 15 cm, iar greutatea este de 6,2 - 10,4 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvântul grecesc aigithalos - pițigoi. Numele speciei provine din cuvântul latin caudatus - codat (cu coadă lungă).
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție largă, ocupând aproape toată Europa, Orientul Apropiat și toată zona temperată a Asiei, în est până în Japonia. Specia este rezidentă în tot arealul de distribuție. În partea sudică a distribuției din Asia centrală, specia coboară la latitudini mai joase pentru a ierna, chiar și în afara ariei de cuibărire. În România, specia are o distribuție uniformă în toată țara.
Fenologie
Specia este cuibăritoare și sedentară în România (este sedentară pe întreg arealul de distribuție).
Habitate
Preferă habitatele forestiere în cadrul cărora există un strat arbustiv bine dezvoltat. Este prezent în pădurile de foioase și de amestec, mai ales în cadrul pădurilor ripariene, a lizierelor, a pădurilor în regenerare sau grupuri de arbori izolați. Este prezent de asemenea în habitate antropice, cum sunt parcurile, grădinile și cimitirele.
Hrană
Hrana preferată este formată din nevertebrate de dimensiuni mici, dar se poate hrăni și cu semințe, muguri sau seva de arbori. Caută hrană în coronamentul arborilor și în tufe, uneori pe sol. Este o specie gregară, hrănindu-se și deplasându-se în grupuri de 3 - 30 de indivizi înrudiți.
Alte informații
Specia este cunoscută pentru participarea mai multor indivizi necuibăritori, sau care au pierdut ponta depusă în acel an, la ajutarea creșterii puilor altor adulți, de obicei cu grad de rudenie apropiat. În așa fel, mai multă atenție și energie este investită într-un număr mai mic de pui, crescând astfel șansa lor de supraviețuire.
Populație
Populația globală este estimată la 41 500 000 - 75 250 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 8 310 000 - 15 000 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată stabilă.
În România, populația este estimată la 300 000 - 500 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată fluctuantă.
Reproducere
Perioada de reproducere începe la mijlocul lunii martie și ține până în luna iunie. Ponta este formată din 6 - 15 ouă, care sunt clocite de femelă pentru o perioadă de 12 - 18 zile, timp în care aceasta este hrănită de mascul. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și de multe ori de alți indivizi de pițigoi codat, ajutători, crescând șansa de supraviețuire a puilor. Puii părăsesc cuibul după 14 - 18 zile, continuând să fie hrăniți de părinți și de indivizii ajutători pentru încă aproximativ 14 zile. Cuibul este construit de ambele sexe, pe o perioadă de aproximativ 33 zile, constând într-un corp oval și compact, construit din mușchi, pânză de păianjen și păr, fiind acoperit cu licheni, pentru camuflaj.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări sunt legate de managementul forestier defectuos, acolo unde habitatele forestiere își pierd din heterogenitate și din cantitatea substratului arbustiv, sau în cazul în care pădurile cu compoziție naturală sunt înlocuite cu păduri de tip monoculturi. Fragmentarea și pierderea habitatelor poate duce la creșterea mortalității în iernile grele, grupurile de indivizi având nevoie de teritorii relativ mari. O altă amenințare este reprezentată de scăderea succesului reproductiv cauzată de prădarea cuburilor de către specii de Corvidae, Mustelidae și șerpi.
