RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaMuscicapidae
Specia Ficedula hypoleuca
Descriere
Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică ce prezintă dimorfism sexual. Masculul adult are capul de culoare neagră cu două pete albe mici pe frunte (pată dublă) și un semicolier alb, incomplet, în jurul gâtului. Partea dorsală este neagră cu târtița ușor albicioasă. Aripile sunt negre, iar baza primarelor și a secundarelor este albă, ieșind de sub supraalare și formând o dungă albă mică. Coada este neagră, cu alb pe steagul exterior al rectricelor exterioare. Femela este maro, cu o dungă albă evidentă în zona aripilor. Partea ventrală este albă, iar ciocul și picioarele sunt negre. Lungimea corpului este de 12 - 13,5 cm, iar greutatea este de 9,75 - 22,2 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvântul latin Ficedula - nume al unei specii de păsări de dimensiune mică, consumatoare de smochine, ce se presupunea că se schimba în silvie cu cap negru cu veniea iernii (Plinius, Elian). Denumirea de specie provine din cuvintele grecești hypo - dedesupt și leukos - alb, cu referire la abdomenul păsării.
Localizare și comportament
Distribuție
Muscarul negru are o distribuție largă, cuibărind din Europa până în Asia centrală. În Europa este prezent din Scandinavia până în zona centrală, lipsind ca specie cuibăritoare în sud și sud-est. La noi specia cuibărește izolat, în special în partea estică și nord estică. În migrație poate apărea inclusiv în localități (parcuri, grădini). Iernează în jumătatea vestică a Africii ecuatoriale.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind oaspete de vară. Sosește începând cu luna aprilie și pleacă spre locurile de iernat în septembrie.
Habitate
Preferă pădurile mature de foioase (dar cuibărește și în cele mixte sau de conifere, mai ales în regiunile nordice), cu arbori cu cavități naturale, folosite pentru cuibărit. Uneori cuibărește și în parcuri cu aspect natural.
Hrană
Se hrănește de obicei cu insecte zburătoare, pe care le prinde prin zboruri scurte. Consumă o gamă largă de nevertebrate (insecte și larvele acestora, păianjeni, melci etc.) dar consumă ocazional și fructe mici sau semințe.
Alete informații
La nivel european, este cea mai numeroasă specie de muscar, cuibărind abuindent în toată jumătatea nordică a Europei; la noi însă, cuibărirea este izolată și efectivele cuibăritoare sunt foarte mici.
Populație
Populația globală a speciei este estimată la 33 000 000 - 52 000 000 de indivizi maturi. Populația europeană este estimată la 12 500 000 - 19 400 000 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este estimată ca fiind în scădere moderată. Populația din România este estimată la 450 - 4 400 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere se desfășoară în intervalul aprilie - iulie. Ponta este formată de obicei din 3 - 10 ouă, care sunt clocite de femelă pentru 13 - 15 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 14 - 18 zile de la eclozare. Cuibul este amplasat de obicei în arbori, în scorburi (cavități) săpate în special de ciocănitori, construit din materiale vegetale, căptușit cu mușchi, păr sau puf.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia este dependentă de existența arborilor ce au cavități secundare (rezultate de obicei în urma cuibăririi ciocănitorilor), astfel vârsta și calitatea pădurilor pot avea impact asupra populațiilor acestei specii. Extragerea sistematică a arborilor maturi și bătrâni duce în timp la dispariția specie din habitatele forestiere afectate.
