Descriere
Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică ce prezintă dimorfism sexual. Masculul adult are ceafa, spatele, târtița și aripile de culoare maroniu-gri, iar lateralele capului, fruntea și lateralele pieptului sunt cenușiu-albăstrui. Coada este maroniu-negricioasă, iar rectricele (cu excepția celor centrale) au steagul exterior de culoare albă, în partea mediană. Masculul are bărbia și partea superioară a pieptului de culoare portocaliu-roșiatică. Femela este asemănătoare masculului, lipsind nuanțele gri-albăstrui de pe cap și culoarea portocalie de pe bărbie și piept. Lungimea corpului este de 11 - 12 cm, iar greutatea este de 8,5 - 11,5 grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvântul latin Ficedula - nume al unei specii de păsări de dimensiune mică, consumatoare de smochine, ce se presupunea că se schimba în silvie cu cap negru cu venirea iernii (Plinius, Elian). Numele speciei provine din cuvântul latin parva - mic.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia cuibărește din zona central Europeană până la Munții Urali, precum și în zona cuprinsă între Marea Neagră și Marea Caspică. În România, specia cuibătește în majoritatea zonelor montane cu altitudine mijlocie și mică, în zonele submontane, în zonele de deal, dar și în zonele de podiș cu păduri de fag extinse. Cuibărește inclusiv în Munții Măcin. Iernează în sudul Asiei, în special în subcontinentul Indian.
Fenologie
Specia cuibărește în România și este o specie migratoare. Sosește la sfârșit de aprilie și părăsește zonele de cuibărit în lunile septembrie - octombrie.
Habitate
Specia preferă pădurile mature cu strat arbustiv bogat, de obicei pădurile de fag pure sau cu cvercinee și alte specii de amestec, de-a lungul cursurilor de apă și a văilor, sau zonele cu luminișuri extinse. În nordul arealului cuibărește și în pădurile de molid.
Hrană
Este o specie predominant insectivoră, care vânează de obicei în coronamentul arborilor sau în zonele cu subrat arbustiv abundent, prinzând insectele în zbor. Consumă și alte nevertebrate (păianjeni, melci, etc.).
Alte informații
Este o specie iubitoare de păduri mature, apropiate de starea naturală (etajate, cu strat arbustiv), fiind foarte sensibilă la deranjul habitatelor (exploatări forestiiere, ”întinerirea” pădurii prin extragerea sistematică a arborilor maturi și bătrâni). O altă particularitate este că muscarul mic iernează în special în zona Indiei, astfel că migrează spre sud-est (și nu spre sud - Africa - precum marea majoritate a speciilor de la noi).
Populație
Populația globală a speciei este estimată la 6 500 000 - 10 499 999 de indivizi maturi. Populația europeană reprezintă aproximativ 95% din populația globală și este estimată la 3 290 000 - 5 090 000 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este estimată ca fiind în creștere. Populația din România este estimată la 167 816 - 341 085 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere se desfășoară în intervalul mai - iunie. Ponta este formată din 4 - 7 ouă care sunt clocite de femelă pentru 12 - 14 zile. Puii sunt hrăniți la cuib de ambii părinți și părăsesc cuibul la 11 - 15 zile de la eclozare. Puii devin independenți la 27 - 29 de zile de la părăsirea cuibului. Cuibul este construit de femelă în aproximativ 3 - 5 zile și este sub forma unei cupe, materialele folosite fiind: tulpini, mușchi, frunze uscate, păr etc. Acesta este plasat în cavități secundare, sau la bifurcația crengilor mai groase.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări asupra speciei sunt reprezentate de managementul forestier intensiv, de scăderea suprafețelor ocupate de păduri bătrâne și mature, specia fiind dependentă de existența pădurilor mature cu structură apropiată de cea naturală.
