Passeriformes > Phylloscopidae > Specia Phylloscopus trochilus
Expand pic

Pitulice fluierătoare

Phylloscopus trochilus

Deschide galerie
Foto: Doru Spac
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaPhylloscopidae

Specia Phylloscopus trochilus

01:14

Descriere

Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Coloritul penajul este relativ uniform, verzui deschis dorsal și gălbui ventral. Pe cap prezintă o sprânceană gălbuie și o bandă mai închisă peste ochi. Ciocul este deschis la culoare și mic, iar picioarele în general deschise la culoare (dar coloritul variază foarte mult, putând fi și foarte închise, chiar negre ca și la pitulicea mică). Caracteristica ce o diferențiază de pitulicea mică este lungimea mai mare a aripilor, vizibilă prin proiecția mai lungă a primarelor (penele din vârful aripii). Lungimea corpului este de 11-12,5 cm şi are o greutate medie de 6-14,6 grame.

Etimologia denumirii știintifice

Numele genului provine din cuvintele grecești phyllon - frunză și skopos - cel care observă, examinează (cu referire la comportamentul pitulicilor, de a căuta continuu hrană prin coronament). Numele speciei provinde din cuvântul grecesc trokhilos - denumirea pentru pănțăruș (ca denumire generică pentru o pasăre mică).

Localizare și comportament

Distribuție
Specia are o distribuție largă în toată Palearctica, în zona centrală și nordică a acestei regiuni. În Europa este distribuită în zona centrală și nordică, inclusiv Scandinavia. Migratoare complet, iernează în Africa la sud de Sahara. În România se află la limita distribuției și cuibărește mai ales în câteva regiuni montane, în jumătatea de nord a țării și izolat în rest.
Fenologie
Pitulicea sfârâitoare cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește începând cu luna aprilie și pleacă în zonele de iernat în septembrie.
Habitate
În nordul distribuției preferă habitatele forestiere cu salcie și mesteacăn (în zonele boreale și de tundră). La noi, în zonele înalte, preferă zone cu tufăriș abundent (inclusiv în zona alpină, cu jneapăn) și zonele de tranziție cu tufărișuri din marginea habitatelor forestiere, sau păduri mai rare cu tufăriș abundent.
Hrană
Specia este insectivoră, consumând în special insecte (inclusiv ouă și larve) dar și alte nevertebrate, precum viermi, păianjeni etc. În afara perioadei de reproducere consumă și material vegetal.
Alte informații
Este specia de pitulice cu cea mai restrânsă răspândire din România, aflându-se la noi la limita sudică a arealului speciei în Europa.

Populație

Populația globală este estimată la 413 000 000 - 647 000 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 62 200 00 0- 97 100 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată moderat descrescătoare. În România, populația este estimată la 5 000 - 50 000 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere începe în luna aprilie sau mai, în zona alpină și ține până în luna iunie (sau iulie în zonele înalte). Ponta este formată din 4 - 8 ouă, care sunt clocite de femelă pentru o perioadă de 12 - 14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 11 - 15 zile, continuând să fie hrăniți. Cuibul constă dintr-o cupă ovală și compactă, construit din ierburi uscate, fâșii de scoarță, mușchi, pene, păr de animale și este amplasat de obicei la sol, ascuns în tufăriș.

Amenințări și măsuri de conservare

Un factor important ce duce la reducerea populației este seceta prelungită din zona de iernare (în special zona Sahel), care are ca efect degradarea habitatelor unde specia iernează. Alte amenințări sunt legate de utilizarea insecticidelor, care duc la reducerea sursei de hrană, inclusiv în zonele deschise folosite de specie pentru migrație.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații