RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaPhylloscopidae
Specia Phylloscopus sibilatrix
Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Coloritul penajul este relativ uniform, verzui deschis dorsal, iar ventral gălbui în zona gâtului și alb pe piept și abdomen. Pe cap prezintă o sprânceană gălbui-maronie și o bandă mai închisă peste ochi. Ciocul este închis la culoare și mic, iar picioarele negre. Lungimea corpului este de 10-12 cm şi are o greutate medie de 6,4 -15 grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvintele grecești phyllon - frunză și skopos - cel care observă, examinează (cu referire la comportamentul pitulicilor, de a căuta continuu hrană prin coronament). Numele speciei provine din cuvântul latin sibilatrix, care înseamnă cel care fluieră (cu referire la cântecul speciei).
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție largă în vestul Palearcticii, ocupând toată Europa (fără nordul Scandinaviei, peninsula Iberică și sudul peninsulei Balcanice). Specia este migratoare pe tot cuprinsul arealului, iernând la sud de Sahara. În România este prezentă și cuibărește din zonele de câmpie până în zonele montane joase, unde există păduri.
Fenologie
Pitulicea sfârâitoare cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește începând cu luna aprilie și pleacă în zonele de iernat în septembrie.
Habitate
Preferă habitatele forestiere. Este prezentă în pădurile de foioase și de amestec. Poate cuibări și în parcuri sau grădini mari, cu aspect natural, cu vegetație arborescentă există (arbori înalți și maturi).
Hrană
Specia este insectivoră, consumând în special insecte (inclusiv ouă și larve) dar și alte nevertebrate, precum viermi, păianjeni etc. În afara perioadei de reproducere consumă și fructe de mici dimensiuni sau semințe.
Alte informații
Este specia de pitulice cu cea mai mare lungime a aripii dintre cele trei specii de la noi - o adaptare la distanța de migrație mai mare pe care specia o parcurge, comparativ de exemplu cu pitulicea mică.
Populație
Populația globală este estimată la 17 600 000 - 27 600 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 7 060 000-11 100 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată a avea un declin moderat. În România, populația este estimată la 432 869 - 796 868 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna aprilie și ține până în luna iunie (sau iulie în zonele înalte). Ponta este formată din 5 - 7 ouă, care sunt clocite de femelă pentru o perioadă de 12 - 14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 11 - 13 zile, continuând să fie hrăniți. Cuibul constă dintr-o cupă ovală și compactă, construit din ierburi uscate, mușchi, pene și este amplasat de obicei la sol, adesea sub trunchiuri căzute.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări sunt legate practicile forestiere care prevăd extragerea arborilor maturi și bătrâni, având ca efect întinerirea pădurii. O altă amenințare este utilizarea pesticidelor în zonele forestiere, pentru combaterea gradațiilor, care au ca efect reducerea sursei de hrană.
