Passeriformes > Sylviidae > Specia Sylvia curruca
Expand pic

Silvie mică

Sylvia curruca

Deschide galerie
Foto: Marius Iana
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaSylviidae

Specia Sylvia curruca

02:03

Descriere

Este o specie de silvie de talie mică, dar compactă cu coadă relativ scurtă. Specia nu prezintă dimorfism sexual. Coloritul general este gri-maroniu dorsal, cu creștetul și coada gri, iar penele auriculare sun gri închis. Partea ventrală este mai deschisă, aproape albă, cu urme ocru pe flancuri. Picioarele sunt închise la culoare, cioc scurt, gri-negricios dar cu baza gri-albăstrui deschisă. Irisul este predominant întunecat (gri sau maroniu). Lungimea corpului este de 11-13 cm, iar greutatea este de 9,5-18 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele genului provine din cuvântul latin silva - pădure (cu referire la habitatul cu care sunt asociate multe specii din acest gen). Numele speciei provine din cuvintele latine curro, -ere - a alerga, a străbate repede, a zbura, a pătrunde (cu referire la agilitatea păsării prin desișuri). De asemenea cuvântul latin curruca reprezintă un nume antic al unei păsări mici.

Localizare și comportament

Distribuție
Are o distribuție largă Palearctică, fiind cuibăritoare pe aproape tot continentul European (cu excepția extremităților sud-estice, sudice și nordice). În Asia este răspândită în toată zona centrală, ajungând în est până aproape de coastele Pacificului. În nord ajunge până aproape de Cercul Polar. Iernează în Africa sub-sahariană, peninsula Arabă și sudul Asiei. În România este răspândită pe întreg teritoriul, din zonele joase (Deltă, lunca Dunării), până în pajiștile montane și alpine.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei începând cu sfârșitul lunii martie/începutul lunii aprilie și pleacă înapoi spre locurile de iernare în septembrie.
Habitate
Silvia mică este des întâlnită în zone cu tufișuri dese, garduri vii din grădini și crânguri tinere. Cuibărește în zone agricole tradiționale, mozaicate (cu șiruri de tufe între parcele), parcuri cu tufărișuri, în conifere tinere, grădini cu tufărișuri și arbuști fructiferi, chiar și în mărăcinișuri dense. În timpul reproducerii specia este întâlnită adesea împreună cu silvia de câmp, dar alege zone mai dens vegetate și tufe mai înalte.
Hrană
Hrana este formată în principal din nevertebrate (fluturi, furnici, muște, păianjeni) și larvele acestora, mai ales în perioada de reproducere. În afara perioadei de reproducere consumă și fructe, nectar sau polen de la diverse plante.
Alte informații
Este specia de silvie cea mai comună și cu cea mai largă răspândire de la noi. În perioada migrației, parcurge și câte 200 km/zi.

Populație

Populația globală este estimată la 21 300 000 - 35 500 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 4 800 000 - 7 990 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european fiind considerată stabilă în intervalul 1980- 2013.
În România, populația este estimată la 934 097 – 1 291 391 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată stabilă.

Reproducere

Perioada de reproducere începe la mijlocul lunii aprilie și durează până la începutul lunii august. Este o specie monogamă. Femela depune o pontă pe an, în mod exceptional două ponte formate din 3 – 7 ouă, care sunt clocite de ambii părinți pentru o perioadă de 11- 12 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 12- 13 zile, dar sunt hrăniți în continuare de către părinți pentru încă trei săptămâni. Cuibul este construit în prima etapă de către masul, sub forma unei platforme pentru a atrage femela. După formarea perechii, ambele sexe participă la construirea cuibului. Acesta are formă unei cupe adânci fiind construit din iarbă, rădăcini, crenguțe, mușchi, păr și este amplasat de obicei în tufișuri și arbuști spinoși.

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare a speciei în teritoriile de reproducere este pierderea habitatului (tufărișului), dispărând astfel și locurile de cuibărit. Tufișurile sunt adesea eliminate din pajiști (obiceiul de curățire a pășunilor și a fânațelor) și din teren agricol (intensificarea agriculturii înseamnă unificarea parcelelor și eliminarea fâșiilor de vegetație naturală dintre ele, cu consecințe devastatoare asupra biodiversității). O altă amenințare este reprezentată de folosirea pe scară largă a pesticidelor, fenomen care duce la reducerea sursei de hrană.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații