Passeriformes > Locustellidae > Specia Locustella luscinioides
Expand pic

Greluşel de stuf

Locustella luscinioides

Deschide galerie
Foto: Alexandra Ion
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaLocustellidae

Specia Locustella luscinioides

01:17

Descriere

Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică, ce are penajul cu colorit relativ uniform, dorsal fiind maroniu cu tentă măslinie, iar ventral este gri-ruginiu pe flancuri și mai deschis pe abdomen. Gușa este mai deschisă la culoare (albicioasă). Sexele sunt asemănătoare. Lungimea corpului este 13,5 - 15 cm, iar greutatea este 12 - 21 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen - Locustella - este diminutivul în latină a cuvântului locusta - lăcustă (cu referire la cântecul speciei, care seamănă cu cel al unor insecte ortoptere - cosași, lăcuste), iar numele de specie - luscinioides - provine din cuvântul latin luscinia - privighetoare și cel grecesc oides - asemănător cu (cu referire la aspectul general al păsării, care aduce cu cel al privighetorii).

Localizare și comportament

Distribuție
Lăcarul de mlaștină cuibărește în zonele temperate din vestul Palearcticii, din vestul Europei și până în Kazahstan și în nordul Africii. În Europa, în sud, ajunge până în regiunile mediteraneene, iar în nord până în sudul Scandinaviei. În România este distribuit pe întreg teritoriul țării, începând din zonele de câmpie, până în zona dealurilor înalte, cu o abundență mai mare în zonele de stuf întinse asociate cursurilor mari de apă (în special în Delta Dunării).
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește în aprilie și pleacă spre zonele de iernare în lunile august-septembrie. Iernează în Africa la sud de Sahara (zona Sahel).
Habitate
Cuibărește în zone de stufăriș masiv, compact, cu întinderi mari, asociate cel mai adesea habitatelor acvatice din zonele joase.
Hrană
Este o specie preponderent insectivoră, însă consumă și o gamă largă de nevertebrate (arahnide, melci mici, viermi).
Alte informații
Grelușelul de stuf are un cântec specific, sonor, metalic și monoton, care seamănă cu cel al unor insecte ortoptere (lăcuste, cosași), fapt care îi trădează mult mai repede prezența. Vizual, este mai greu de observat, stând aproape tot timpul în masa de stuf. Cântă de obicei de pe vârful firelor de stuf (când poate fi văzut mai ușor).

Populație

Populația globală este stimată la 860 000 - 1 460 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 281 000 - 474 000 de perechi cuibăritoare, trendul populațional la nivel european fiind considerat stabil. Populația din România este estimată la 114 498 - 205 782 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată nesigură.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară din luna mai până în luna iulie. Depune anual 2-6 ouă care sunt clocite pentru o perioada de 10 - 12 zile. Puii părăsesc cuibul după 13 zile. Cuibul este o cupă construită din plante (în special acvatice), căptușit uneori cu puf de plante și este plasat în interiorul zonelor umede (stuf, papură).

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare o constituie arderea stufului, chiar și în afara perioadei de vegetație, datorită faptului că vegetația arsă nu se reface suficient până la începutul sezonului de reproducere pentru a oferi locuri de cuibărit. O altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit, prin managementul nefavorabil al zonelor umede (desecări).

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații