RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaMuscicapidae
Specia Oenanthe pleschanka
Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Este specia de pietrar de la noi cu cel mai mare dimorfism sexual. Masculul este negru dorsal, pe gât și obraji și alb pe piept, ceafă și creștet. Femea este gri-maronie, mai închis dorsal și mai deschis ventral. În prima ianrnă masculul (imatur) are partea dorsală gri-maronie și este pătat pe spate și aripi, având un aspect solzos. În toate tipurile de penaj coada are un tipar caracteristic, alb cu negru (un ”T” negru pe fundal alb evident în timpul zborului). Lungimea corpului este de 14,5-16 cm, iar greutatea este de 16-22 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvintele grecești oenos (viță de vie) și anthos (floare), care fac referire la sosirea pietrarului sur (care este din același gen) în Europa primăvara, în perioada înfloririi viței de vie. Numele de specie este denumirea în rusă a speciei, derivată din cuvântul plesch - pleșuv, chel (cu referire la aspectul alb al creștetului).
Localizare și comportament
Distribuție
Pietrarul negru are o distribuție largă, est europeană și central asiatică. Ajunge până în China și Mongolia, iar la sud până în Pakistan. În Europa este prezent doar în sud-est, în România, Bulgaria și Ucraina. La noi cuibărește fragmentat, unde găsește habitat potrivit, în sud-estul țării, în zona Dobrogei continentale. Iernează în estul Africii.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai și pleacă înapoi spre locurile de iernare la sfârșitul lunii august.
Habitate
Specia cuibărește în zone pietroase și aride, cu vegetație scundă, în regiuni cu stâncării abundente (chei, pereți de piatră, faleze), în cariere abandonate, ravene erodate, dar și pe pante montane golașe și platouri înalte cu stâncării și pajiști.
Hrană
În perioada de reproducere se hrănește cu nevertebrate: furnici, muște, molii, păianjeni, acarieni, lăcuste, larve de leul-furnicilor, melci mici. Folosește suporturi înalte, de unde se lansează în zbor spre sol pentru a prinde insecte. În afara perioadei de reproducere consumă fructe mici și semințe.
Alte informații
În general specia cuibărește solitar, dar cuibărește și sub formă de mici colonii libere de 2-4 perechi, acolo unde habitatele permit acest lucru.
Populație
Populația globală a speciei este estimată preliminar la 475 000-2 150 000 de indivizi. Populația Europeană este estimată la 23 700-107 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată stabilă. Populația din România este estimată la 400-700 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere diferă în funcție de zona de distribuție; de obicei începe în luna mai și se desfășoară până la sfârșitul lunii august. Ponta este formată din 4-6 ouă, pe care femela le clocește 13-14 zile. Puii părăsesc cuibul după aproximativ două săptămâni, continuând să fie hrăniți de către părinți pentru cel puțin încă o săptămână. Cuibul are forma unei cupe aplatizate și este construit din tulpini și rădăcini de plante și este căptușit cu păr de animale și lână. Cuibărește în cavități mici, sub pietre, în peretele rigolei, maluri, în crăpături de stâncă sau chiar în vizuinile unor specii de popândăi.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia are puține amenințări, însă cea mai importantă este distrugerea zonelor de stâncărie prin deschiderea de cariere. Însă, după încetarea activității și abandonarea carierei, specia poate să revină.
