RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaMuscicapidae
Specia Oenanthe isabellina
Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică. Specia prezintă dimorfism sexual redus, sexele fiind foarte asemănătoare. Are colorit general gri-maroniu dorsal și albicios ventral, cu flancurile ușor cărămizii. Alula contrastează cu penajul, fiind neagră. La mascul, lorumul este negru, pe când la femelă este gri. Picioarele sunt negre. În zbor, la coadă, se vede dunga terminală neagră, mai lată ca la pietrarul sur. Lungimea corpului este de 16-17 cm, iar greutatea este de 21-39 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului provine din cuvintele grecești oenos (viță de vie) și anthos (floare), care fac referire la sosirea pietrarului sur (care este din același gen) în Europa primăvara, în perioada înfloririi viței de vie. Numele de specie probine din adjectivul neolatin isabellinus - gri-gălbui (care se pare că este o referință istorică la Isabela I a Castiliei, despre care se spune că a jurat să nu își schimbe lenjeria până ce întreg ținutul Iberiei va fi eliberat de sub stăpânirea maură).
Localizare și comportament
Distribuție
Pietrarul răsăritean (așa cum îi spune numele) are o distribuție largă urmărind întinderile stepice, din estul Europei, prin Asia Centrală și până în Mongolia și nordul Chinei. La noi cuibărește în sud-estul țării, în zona Bărăganului și Dobrogea continentală. Iernează în nordul Africii, peninsula Arabă și sudul Asiei.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei în luna martie și pleacă înapoi spre locurile de iernare târziu, în luna septembrie - începutul lunii octombrie.
Habitate
Este specialist de zone stepice, aride, preferă pajiștile întinse, uneori cu pietriș sau stâncării izolate, cu tufe rare sau absente. Adesea împarte habitatul cu popândăul, ale cărui galerii le folosește pentru amplasarea cuibului.
Hrană
Specie preponderent insectivoră; se hrănește în special cu insecte (mai ales coleoptere și furnici), dar și alte nevertebrate (viermi, păienjeni, scorpioni etc.). Ocazional consumă și semințe de plante.
Alte informații
Fiind dependent aproape strict de zone de pajiști, este specia de pietrar cea mai afectată de pierderea habitatelor, în special de transformarea pajiștilor în terenuri arabile, dar și de utilizarea excesivă a insecticidelor, toate caracteristice intensificării agriculturii.
Populație
Populația globală a speciei este estimată preliminar la 27 500 000-83 000 000 de indivizi. Populația Europeană este estimată la 2 060 000-6 230 000 de perechi cuibăritoare. Tendința populațională la nivel european este considerată stabilă. Populația din România este estimată la 10 678- 32 752 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind considerată incertă.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna aprilie. Depune 4-7 ouă pe care le cloceşte 12-15 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 13-17 zile, continuând să fie hrăniți de către părinți pentru încă aproximativ două săptămâni. Cuibul are forma unei cupe și este construit din ierburi uscate, cu pene și păr de animale. Cuibărește în galerii de rozătoare (la noi în special de popândău), dar (mai rar) și în altfel de galerii, precum cele de prigorii sau cavități naturale.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare asupra speciei este reprezentată de distrugerea habitatelor naturale ca urmare a intensificării agriculturii (în special aratul pajiștilor) și extinderea zonelor rezidențiale. O altă amenințare serioasă este utilizarea pe scară largă a pesticidelor, practică ce reduce resursele de hrană.
