Passeriformes > Motacillidae > Specia Anthus campestris
Expand pic

Fâsă de câmp

Anthus campestris

Deschide galerie
Foto: Marius Iana
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaMotacillidae

Specia Anthus campestris

00:45

Descriere

Specie de pasăre cântătoare de talie mică, cu colorit gri relativ uniform, striații fine pe lateralele pieptului, abdomen deschis la culoare, coadă lungă și picioare rozalii. Sexele sunt asemănătoare. Juvenilii au penajul asemănător cu al adulților, fiind mult mai striați pe cap, piept și spate. Lungimea corpului este de 15,5 – 18 cm, iar greutatea este de 17 - 32 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen provine mitologia greacă conform căreia Anthus, fiul lui Antinous și Hippodamia, a fost omorât de calul tatălui său şi s-a transformat într-o pasăre ce imită nechezatul unui cal și care fugea atunci când era văzută. Cuvântul grecesc anthos este folosit de Aristotel pentru descrierea unei păsări mici și viu colorate. Numele de specie provine din cuvântul latin campestris – de câmp.

Localizare și comportament

Distribuție
Specia are o distribuție largă în Palearctic, cuprinzând aproape toată zona centrală și sudică, fiind prezentă din sud-vestul Europei și nord-vestul Africii, până în Kazahstan și vestul Mongoliei, limita sudică fiind reprezentată de nordul Afganistanului și Iranului. În România specia cuibărește în regiunile de câmpie și dealuri joase.
Fenologie
Este o specie migratoare, cuibăritoare în România. Sosește de obicei în luna aprilie și pleacă în luna august. Este migratoare pe distanță lungă, iernând în Africa Subsahariană, Peninsula Arabică și sud-vestul Asiei.
Habitate
Specia preferă habitatele deschise și uscate cu vegetație scundă și tufișuri izolate cum sunt habitatele stepice, marginile terenurilor agricole, pășunile, dar și habitatele semi-deșertice.
Hrană
Este o specie preponderent insectivoră, se hrănește pe sol, uneori și în zbor, hrana fiind constituită în mare parte din insecte (Orthoptera, Isoptera, Odonata, Mantodea, Coleoptera), dar și alte nevertebrate (Mollusca), semințe și mai rar vertebrate mici (reptile).
Alte informații
Este cea mai mare specie de fâsă care cuibărește în România și singura de interes conservativ, inclusă în anexa a II-a a Directivei Păsări, pentru care statele membre au desemnat Arii Speciale de Protecție Avifaunistică (SPA).

Populație

Populația globală este estimată la 4 000 000 - 9 000 000 de indivizi, iar cea europeană este estimată la 909 000 - 1 720 000 de indivizi. În România, estimările arată o populație de aproximativ 150 000 – 250 000 de perechi cuibăritoare. Având în vedere teritoriul de răspândire întins și populația globală relativ mare, specia este clasificată în categoria ”Risc scăzut”. Tendința populațională la nivel global este considerată stabilă. Atât la nivel European cât și în România, deocamdată, tendința populațională este necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară de la mijlocul lunii aprilie până la mijlocul lunii august. Depune 1-2 ponte pe an, constituite din 3-6 ouă, clocite preponderent de femelă, dar poate participa și masculul, perioada de incubație fiind de aproximativ 11-14 zile. Puii părăsesc cuibul după o perioadă de 13-14 zile, dar sunt hrăniți în continuare de ambii părinți pentru încă 4-5 săptămâni. Cuibul este construit preponderent de femelă și este constituit din fire de iarbă, frunze și rădăcini, fiind căptușit cu fire de păr și și materiale vegetale fine. Cuibul este amplasat la nivelul solului în găuri formate de denivelări superficiale, de cele mai multe ori sub plante.

Amenințări și măsuri de conservare

Principalele amenințări asupra speciei sunt: intensificarea agriculturii împreună cu reducerea cantităților de hrană disponibile rezultate în urma utilizării pesticidelor și reducerea suprafețelor propice cuibăririi prin abandonarea pășunilor și instalarea tufărișurilor în cadrul acestora. Măsurile de conservare potrivite sunt reprezentate de menținerea calității pășunilor printr-un pășunat tradițional, cu număr mic de animale, menținerea unui număr potrivit de arbuști în cadrul acestora, prevenindu-se instalarea tufărișurilor pe suprafețe mari în cadrul acestor habitate și păstrarea unor fâșii de teren necultivate intercalate cu suprafețele de teren arabil.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații