Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică, asemănătoare cu rândunica la formă, dar cu penaj diferit. Abdomenul, pieptul și gâtul au o culoare alb-roșcată cu striații fine, închise la culoare, iar coada, subcodalele și aripile sunt negre. Spatele și creștetul sunt de culoare neagră cu irizații albastre, iar ceafa și târtița sunt roșcate. Coada este bifurcată și lungă (ușor mai scurtă la femele și semnificativ mai scurtă la juvenili). Lungimea corpului este de 14 - 19 cm, iar greutatea de 19 - 29 de grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen (Cecropis) provine din numele grecesc Kekropis - rege legendar al Atenei care avea coada lungă, de șarpe, făcând referire la coada lungă a speciei. Numele de specie (daurica) provine din denumirea zonei Dauria - zonă din sudul Siberiei, nordul Mongoliei, ocupată de triburi nomade de mongoli, numiți Dauuri, făcându-se referire la zona de distribuție a subspeciei nominale - Cecropis daurica ssp. daurica.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție largă, dar relativ fragmentată, în jumătatea sudică a Palearcticii. Ocupă partea sudică a Europei, nord-vestul Africii, mare parte din Orientul Apropiat, regiunea situată la sud și sud-vest de Himalaya, la nord până în sud-estul Siberiei și nordul Mongoliei, la limita estică până în Japonia, iar în sud până în sud-estul Chinei. Iernează în Africa subsahariană și în sudul și sud-estul Asiei. În România specia are o distribuție insulară, cuibărind în zone piemontane stâncoase din Carpații Occidentali, Carpații Meridionali, Subcarpații de curbură și în Dobrogea; în Transilvania este localizată în zona cu influențe mai calde din estul Munților Trascău.
Fenologie
Este o specie migratoare, cuibăritoare în România. Sosește de obicei în luna aprilie și pleacă spre locurile de iernare în lunile septembrie/octombrie.
Habitate
Specia cuibărește în habitate deschise unde sunt prezente stâncării, chei, coaste, văi abrupte sau cariere, dar și în habitate antropice. În afara perioadei de cuibărire poate fi observată în zone cu pajiști și terenuri cultivate, înnoptând de obicei în stufărișuri.
Hrană
Specia este aproape exclusiv insectivoră, consumând insecte (Diptera, Coleoptera, Hemiptera, Hymenoptera) pe care le prinde în zbor, uneori hrănindu-se și la nivelul solului. Vânează individual, în perechi, sau uneori în grupuri mixte împreună cu alte Hirundinidae.
Alte informații
În perioada de reproducere, specia poate prelua cuiburi folosite de rândunică (Hirundo rustica) pe care le repară în stilul propriu, adăugând tunelul caracteristic la intrarea în cuib.
Populație
Populația mondială a speciei este estimată la 10 000 000 - 500 000 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 1 450 000 - 3 340 000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată stabilă.
În România, populația estimată este de 500 – 1 500 de perechi. Tendința în România este considerată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna aprilie și se sfârșește în luna septembrie. Depune în general două ponte pe an, formate din 2 - 7 ouă, clocite pe o perioadă de 11 - 16 zile, de ambii adulți, cu o participare mai mare a femelei. Puii sunt hrăniți la cuib de ambii părinți pentru 26 - 27 de zile. După ce au părăsit cuibul, puii sunt hrăniți pentru încă 5 - 6 zile, aceștia folosind cuibul ca loc de înnoptare pentru încă o perioadă de 2 - 3 săptămâni. Cuibul este construit de ambii adulți, fiind asemănător cu cel al rândunicii, dar având un tunel la intrare, materialele folosite fiind asemănătoare: noroi, fire de iarbă uscată, pene și păr. Cuibărește solitar sau în mici colonii, care rar ajung până la 50 - 100 de perechi.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia nu are amenințări severe la nivel European. Având în vedere că specia este insectivoră, aceasta poate fi afectată de utilizarea pesticidelor. Local, acolo unde specia cuibărește în cariere active, aceasta poate fi afectată de activitățile de exploatare.
