RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPasseriformes
FamiliaHirundinidae
Specia Ptyonoprogne rupestris
Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică ce prezintă o culoare gri-maronie uniformă pe creștet și partea dorsală, cu penele de zbor de culoare mai închisă și culoare generală mai deschisă pe partea ventrală și striații mărunte pe bărbie și gât. Caracteristice acestei specii sunt coada foarte puțin bifurcată, cu puncte albe vizibile pe partea ventrală și subalarele mai închise la culoare, aproape negre. Sexele sunt asemănătoare. Lungimea corpului este de 14-15 cm, iar greutatea de 17 - 33 de grame.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen provine din cuvântul grecesc ptyon - evantai (cu referire la coadă bifurcată a speciei) și Procne - personaj mitologic care s-a metamorfozat în rândunică (specie asemănătoare, aparținând aceleiași familii), iar numele speciei provine din cuvântul latin rupis - piatră, astfel rupestris se referă la "cel care locuiește în pietre", făcându-se referire la comportamentul de cuibărire al speciei.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia ocupă partea de sud a Europei, nord-vestul Africii, în Orientul apropiat, zona munților Caucaz, în sud până în Israel, nordul Iranului și Irak, ocupând și fâșia central-sudică a Asiei, limitată la nord de sud-estul Kazahstanului, sudul Rusiei și sud-vestul Mongoliei și limitată la sud de partea sud-vestică a Chinei. Populațiile din jurul Mării Mediterane sunt rezidente. Iernează în zona Mării Mediterane, nordul și nord-estul Africii, restrâns în vestul Africii (Mauritania și Senegal) și sudul Asiei. În România este prezent în Carpații Meridionali, în Carpații Occidentali cu excepția părții nordice a Munților Apuseni și Insular în Carpații Orientali, în zona Munților Ceahlău.
Fenologie
Este o specie migratoare, cuibăritoare în România. Sosește de obicei în luna aprilie și pleacă spre locurile de iernare în lunile septembrie-octombrie.
Habitate
Specia cuibărește în habitatele de stâncărie, în zonele montane și de coastă, uneori și în preajma habitatelor antropice. Se poate observa hrănindu-se deasupra abrupturilor stâncoase, grohotișurilor, pădurilor și habitatelor antropice din apropierea zonelor de cuibărire.
Hrană
Specia se hrănește preponderent cu insecte (Diptera, Coleoptera) dar consumă și păianjeni. Indivizii se hrănesc în perechi sau în grupuri mici, capturând insectele în zbor sau de pe suprafețele stâncilor, uneori hrănindu-se și la sol sau capturând insecte de pe suprafața habitatelor acvatice. Teritoriile de hrănire se întind până la 1-5 km depărtare de cuib.
Alte informații
În cazul apariției intrușilor, specia este agresivă atunci când cuibărește, apărând o suprafață de 200 - 300 de m² în jurul locului unde este amplasat cuibul.
Populație
Populația mondială a speciei este estimată la 1 200 000 - 2 300 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 182 000 - 342 000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată stabilă.
În România, populația estimată este de 1 000 – 3 000 de perechi. Tendința în România este considerată crescătoare.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna mai și se sfârșește în luna august. Depune în general 2 ponte pe an, formate din 2 - 5 ouă, clocite în principal de femelă, perioada de incubație fiind de 13-17 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți la cuib, aceștia părăsind cuibul după 24-27 de zile, moment după care sunt hrăniți în continuare de părinți pe o perioadă de 14-21 de zile. Cuibăresc solitar sau colonial în grupuri de 2 - 40 de perechi, uneori împreună cu Drepneaua mare, Rândunica roșcată sau Lăstunul de casă. Cuibul este construit de ambii adulți, timp de 9 - 20 de zile, din noroi, iarbă și pene, și este amplasat în crăpăturile stâncilor sau pe trepte formate pe fațadele stâncilor.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia nu are amenințări severe la nivel European. Singura problemă este legată de modul de hrănire - fiind specie insectivoră - putând fi afectată de utilizarea pesticidelor.
