Descriere
Specie de pasăre cântătoare de talie mică ce prezintă o culoare gri-maronie relativ uniformă pe partea dorsală, penele de zbor mai închise la culoare cu reflexii verzui și partea ventrală albă, unde albul de pe gât este despărțit de albul de pe abdomen printr-o bandă caracteristică de culoare gri-maronie în partea superioară a pieptului. Coada este scurtă și puțin bifurcată (în comparație cu rândunica). Sexele sunt asemănătoare. Lungimea corpului este de 12-13 cm, iar greutatea de 11 – 19,5 grame.
Etimologia denumirii știintifice
Atât numele de gen cât și numele de specie provin din cuvântul latin ripa - mal de rău, astfel adjectivul riparia/riparius se referă la cel/cea care ocupă malurile râurilor, descriind astfel comportamentul de cuibărire al speciei.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție foarte largă în toată emisfera nordică, cuibărind în partea centrală a Americii de Nord, inclusiv Alaska, limita sudică de distribuție pe continentul American fiind reprezentată de populațiile din nordul Mexicului, și în aproape toată Palearctica, cu excepția nord-vestului Africii, nordului Siberiei și sud-estul Asiei. Iernează în America de sud, Africa subsahariană și sud-estul Asiei, inclusiv anumite regiuni din Arhipelagul Indonezian. în România este prezentă pe majoritatea cursurilor de râu din zonele cu altitudine mică și medie, în zonele din vecinătate (balastiere abandonate), dar și în zone fără cursuri de apă unde găsește râpe lutoase.
Fenologie
Este o specie migratoare, cuibăritoare în România. Sosește de obicei în luna aprilie și pleacă spre locurile de iernare în lunile august-septembrie. Este migratoare pe distanță lungă.
Habitate
Specia cuibărește mai ales în zonele deschise cu maluri nisipoase și înalte ale apelor curgătoare și stătătoare, uneori în cadrul carierelor de nisip, acolo unde eroziunea a creat pereți verticali în cadrul cărora specia sapă galerii pentru amplasarea cuibului. Cuibărește uneori și la distanțe considerabile, unde găsește pereți lutoși. Se hrănește în habitatele deschise aflate în zona cuibului, în zone cu pajiști, fânațe, arabil și suprafețele zonelor umede. Nu evită habitatele antropice, mai ales dacă există locații pentru construirea de galerii.
Hrană
Specia consumă în principal insecte și în proporție mai mică, păianjeni. Dieta variază mult în funcție de zona de cuibărire și variația multianuală și sezonieră a populațiilor de insecte. Vânează singur sau în grupuri mai mici, de multe ori în grupuri mixte împreună cu Lăstunul de casă și Rândunica, capturând insectele în aer.
Alte informații
În cadrul unei colonii, păsările au tendința de a sincroniza depunerea ouălor, astfel, eclozarea și ieșirea puilor din cuiburi va avea loc aproape simultan.
Populație
Populația mondială a speciei este estimată la 10 000 000 - 500 000 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 3 640 000 - 8 000 000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată necunoscută.
În România, populația estimată este de 45 000 – 90 000 de perechi. Tendința în România este de asemenea necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna aprilie și ține până în luna august. Depune în general două ponte pe an, formate din 2-7 ouă, clocite de ambele sexe, dar preponderent de femelă. Perioada de incubație este de 12-16 zile, apoi puii sunt hrăniți de ambii părinți pentru o perioadă de 17 - 22 zile până la părăsirea cuibului. Cuibărește în colonii, în malurile abrupte ale apelor sau alte zone cu pereți verticali, unde masculul inițiază săparea unei galerii, urmând a fi ajutat de femela pe care reușește să o atragă. La capătul galeriei de 50-100 cm este construit apoi cuibul, preponderent de femelă, din fire de iarbă, rădăcini, tulpini, frunze și pene. Cuiburile aparținând aceleiași colonii sunt amplasate la distanțe mici, de 10 - 60 cm, însumând uneori până la 1000 de perechi (majoritatea coloniilor însumează sub 50 de perechi, dar foarte des ajung la câteva sute de perechi). În general, sapă o galerie nouă în fiecare sezon de cuibărire, dar uneori reutilizează galeriile din anii precedenți.
Amenințări și măsuri de conservare
Principala amenințare asupra speciei este reprezentată de lucrările de amenajare și regularizare ale cursurilor de apă care duc la eliminarea habitatelor specifice pentru cuibărit, reducând eroziunea naturală din cursurile meandrate unde apăreau pereții verticali necesari pentru construirea cuiburilor și prin betonarea sau întărirea malurilor. Alte amenințări sunt reprezentate de: intensificarea agriculturii împreună cu reducerea cantităților de hrană disponibile rezultate în urma utilizării pesticidelor, exploatările miniere active acolo unde specia cuibărește și secetele puternice care pot apărea în zonele unde specia iernează.
