Apodiformes > Apodidae > Specia Apus apus
Expand pic

Drepnea neagră

Apus apus

Deschide galerie
Foto: Marius Iana
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulApodiformes

FamiliaApodidae

Specia Apus apus

00:57

Descriere

Specie de pasăre de talie mică, care este observată aproape exclusiv în zbor, având un aspect general caracteristic. Prezintă o culoare neagră-maronie relativ uniformă pe tot corpul, cu excepția bărbiei de culoare albă și a remigelor interioare care sunt de culoare negră, dar de nuanță mai deschisă. Aripile sunt lungi, ascuțite și sub formă de seceră, iar coada este puternic bifurcată, dar relativ scurtă.

Etimologia denumirii știintifice

Atât numele de gen cât și numele speciei (apus) provin din cuvântul grecesc apous - pasăre asemănătoare cu rândunica despre care se credea că nu are picioare; numele combină cuvintele grecești a - fără și pous - picior, făcându-se referire la caracterul speciei de a avea picioare foarte scurte, aterizând rar și aproape exclusiv pe suprafețe verticale de care se poate prinde.

Localizare și comportament

 

Distribuție
Specia are o distribuție largă în Palearctica, ocupând toată Europa (cu excepția Islandei și a nordului Peninsulei Scandinave), nord-vestul Africii și toată zona temperată a Asiei, partea sudică a Siberiei, până la limita estică a Mongoliei. Iernează în jumătatea sudică a Africii (inclusiv populațiile din Asia). În România, specia are o distribuție insulară, relativă la existența localităților și a stâncăriilor, fiind prezentă fragmentat în toată țara cu excepția Transilvaniei, unde este prezentă doar în sud și sud-est.Fenologie
Este o specie migratoare, cuibăritoare în România. Sosește în general începând cu luna aprilie și pleacă spre locurile de iernare în luna august.
Habitate
Specia ocupă o serie largă de habitate, de la zone de stepă aridă și deșert până în zone de taiga, de la nivelul mării, până la altitudini de 3000 - 4000 de metri, inclusiv habitate antropice, fiind condiționată mai mult de prezența locurilor de cuibărire, reprezentate de zone stâncoase, chei, cariere, râpe argiloase, arbori scorburoși și diverse construcții antropice. Cuibărește foarte frecvent în localități în clădiri înalte.
Hrană
Specia este aproape exclusiv insectivoră, hrănindu-se rareori și cu păianjeni. Capturează insectele în zbor și vânează de obicei în grupuri, care pot ajunge uneori până la mii de indivizi, în zonele abundente în insecte. Se pot deplasa până la 100 de km de cuib în căutarea hranei.
Alte informații
Specia își petrece majoritatea vieții în zbor, cu excepția momentelor scurte petrecute la cuib. Reușește ca în timpul zborului să se hrănească, să bea apa, să se împerecheze și chiar să se odihnească, plutind la înălțimi mari într-un zbor relaxat. Există indivizi care s-au aflat în zbor continuu pe o perioadă de 10 luni.

 

Populație

Populația mondială a speciei este estimată la 95 000 000 - 165 000 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 19 100 000 - 32 500 000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată stabilă.
În România, populația estimată este de 15 000 – 60 000 de perechi. Tendința în România este considerată necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară de la sfârșitul lunii mai până în luna iulie. Femela depune 1 - 4 ouă, ambii parteneri participând la clocire, pe o perioadă de 19 - 23 de zile. Puii sunt hrăniți la cuib și sunt dependenți de acesta pentru o perioadă de 37 - 56 de zile. Cuibul este amplasat în crăpături ale zidurilor sau alte cavități posibile în cadrul construcțiilor antropice, în cavități secundare existente în arbori și în crăpături existente în habitate stâncoase. Acesta este construit sub forma unei cupe mici, din material vegetal, pene, și alte materiale colectate în zbor, care sunt amestecate cu salivă și praf pentru a fi umezite și compactate. Cuibărește în general în mici colonii, dar există și situații când perechea cuibărește solitar.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații