Charadriiformes > Scolopacidae > Specia Tringa stagnatilis
Expand pic

Fluierar de lac

Tringa stagnatilis

Deschide galerie
Foto: Marius Iana
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaScolopacidae

Specia Tringa stagnatilis

Descriere

Este o specie de limicolă (păsări de țărm) de talie medie. Nu există dimorfism sexual. Coloritul penajului la adult, vara este gri-maroniu dorsal, proeminent pătat și dungat, iar iarna are penajul dorsal gri și ventral alb, cu gâtul și capul albe. Ciocul este lung, drept și subțire, asemenea unui ac fin. Corpul și gâtul zvelte, picioarele sunt foarte lungi, ceea ce îi conferă o alură zveltă și elegantă. Lungimea corpului este de 22 - 25 cm, anvergura este de 55 – 59 cm, iar greutatea de 43 – 120 de grame.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen provine din grecescul trungas – o specie de pasăre de ţărm cu târtiță albă ce îşi balansează coada, menţionată de Aristotel (identificare incertă). Numele de specie provine din cuvântul latin stagno, -are, care înseamnă a fi (apă) stătătoare, inundat, cu referire la habitatele preferate de specie.

Localizare și comportament

Distribuție
Specia cuibărește pe o arie largă din Europa estică (Ucraina) până în estul Asiei, în zonele de stepă și sudul zonei boreale. Iernează în Africa sud-sahariană (și pe valea Nilului) și în sudul Asiei.
Fenologie
Specia nu cuibărește în România. Este prezentă doar în perioadele de migrație din primăvară și toamnă. Unele exemplare sunt prezente și în timpul verii, probabil indivizi necuibăritori sau juvenili proaspăt sosiți din zonele de cuibărire.
Habitate
Cuibărește în zone umede cum sunt mlaștinile joase cu iarbă, dar și în stepă sau în ariile deschise din turbăriile din taiga. În migrație poate fi observată în mlaștinile interioare sau zone cu nămol, hrănindu-se adesea alături de alte specii de limicole. Specia evită plajele deschise.
Hrană
Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), paianjeni, uneori pești de talie mică. Ocazional consumă și insecte pe care le capturează din vegetația de la marginea zonelor acvatice.
Alte informații
Poate fi văzută în migrație în întreaga țară, însă este mai abundentă în zonele extracarpatice de câmpie, lunca Dunării și mai ales în zona lacurilor din preajma litoralului.

Populație

Populația mondială a speciei este estimată la 260 000-1 200 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 12 100 - 30 300 de perechi. Tendința generală a speciei este în scădere, iar la nivel european tendința este necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii aprilie și se poate întinde până în iunie (în funcție de condițiile meteo și zonă). Femela depune de obicei 3-5 ouă, pe care le clocesc ambele sexe. Perechile cuibăresc solitar sau în colonii deschise alături de alte specii de limicole, cel mai frecevnt alături de fluierarul cu picioare roșii, sitar de mal, nagâț sau specii de chirighițe. Cuibul este amplasat pe o movilă, în vegetație și este căptușit cu iarbă uscată.

Amenințări și măsuri de conservare

Distrugerea zonelor umede în zonele de cuibărit şi mai ales a celor situate pe traseul de migraţie, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activităţile umane sunt principalele pericole ce afectează specia.

Galerie poze și ilustrații