RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulAccipitriformes
FamiliaAccipitridae
Specia Accipiter nisus
Descriere
Pasăre răpitoare de talie mică, cu aripi scurte dar late, cu vârful bont, coadă lungă și picioare subțiri. Specia prezină dimorfism sexual. Masculul este vizibil mai mic decât femela și are obrajii roșcați, de asemenea dungile de pe piept și abdomen sunt roșcate. Penajul dorsal este gri, adesea cu o tentă albăstruie la mascul. La femelă penajul ventral este dungat, gri-maroniu (rareori cu o slabă tentă roșcată). Juvenilii au penajul brun închis dorsal și dungat ventral, adesea grosier, întrerupt și neregulat pe piept. Masculul are lungimea corpului de 29-34 cm, anvergura de 58-65 cm și greutatea de 105–196 g, iar femela are lungimea corpului de 35-41 cm, anvergura de 67-80 cm și greutatea de 185–350 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen provine din cuvântul latin Accipiter - nume comun pentru păsările răpitoare. Numele speciei, nisus provine din mitologia greacă, unde regele Nisus din Megar a fost transformat în uliu.
Localizare și comportament
Distribuție
Uliul păsărar are o distribuție largă Palearctică, fiind prezent pe un areal continuu din vestul Europei până în estul Asiei. Populațiile europene sunt în general sedentare, iar cele asiatice migratoare, iernând în sudul Asiei sau nordul Africii.
În România specia are o răspândire continuă în zonele de deal și montane și fragmentată în rest. Este mai abundent și cu o distribuție continuă în zona Transilvaniei, arcului Carpatic și regiunile submontane asociate, în rest având o distribuție mai fragmentată.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. În afara perioadei de reproducere are mișcări mai largi, însă populațiile europene (inclusiv cea de la noi) nu efectuează mișcări de migrație clasice.
Habitate
Este o specie larg răspândită din zona de șes până în cea montană. Preferă pădurile dese, de rășinoase, foioase sau mixte și pâlcurile de arbori din terenurile deschise. Cuibărește în păduri, adesea lângă așezările umane; precum și în zonele cu vegetație densă din grădinile sau parcurile mari.
Hrană
Se hrănește în special cu păsări de talie mică (vrăbii, cinteze, pițigoi etc.) sau păsări de talie mijlocie: sturzi și grauri. Foarte rar consumă și mamifere de talie mică, amfibieni, șopârle sau insecte. Vânează atacând prada prin surprindere, cu un zbor rapid, adesea la joasă înălțime printre tufișuri, arbori și clădiri.
Alte informații
Uliul păsărar este una dintre cele mai comune specii de răpitoare de zi din Europa.
Populație
Populația estimată la nivel global este de 2 000 000 - 3 290 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 364 000 - 571 000 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este considerată stabilă. Populația din România este estimată ca fiind de minim 9 070 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere se desfășoară în lunile aprilie-iunie, în funcție de areal. Femela depune 3-6 ouă pe care le clocește timp de 32-34 de zile. În primele zile după eclozare, puii sunt hrăniți de către femelă cu hrana adusă la cuib de către mascul; ulterior începe și femela să aducă pradă la cuib. Puii părăsesc cuibul după 26-30 de zile, masculii fiind de obicei capabili de zbor mai repede decât femelele; aceștia sunt hrăniți de către adulți pentru aproximativ încă 3-4 săptămâni.
Perechea construiește în fiecare an un cuib nou, care constă într-o platformă de bețe cu puțină verdeață. Cuibul este amplasat în arbori (la 2-35 de metri deasupra solului) la bifurcația crengilor sau pe ramură. Depune o singură pontă pe an, însă dacă ponta a fost distrusă, depune o a doua pontă.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia a suferit un declin semnificativ în perioada 1950-1960, acesta fiind cauzat preponderent de intoxicarea cu pesticide și metale grele. Principalele amenințări actuale sunt reprezentate de: distrugerea locurilor de amplasare a cuiburilor, deranjul în perioada de cuibărire, colectarea ouălor/puilor pentru șoimărit, braconajul și managementul forestier defectuos.
Alte amenințări sunt reprezentate de: coliziunea accidentală cu elicele turbinelor eoliene și intoxicarea cu metale grele, mai ales prin consumarea prăzii contaminate în urma utilizării alicelor de plumb în vânătoare. În anumite arii de distribuție, o amenințare serioasă sunt incediile forestiere care distrug locurile de cuibărit.
