RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulAccipitriformes
FamiliaAccipitridae
Specia Accipiter gentilis
Descriere
Pasăre răpitoare de talie medie-mare, cu aripi late, rotunjite și coada lungă. Prezintă dimorfism sexual, femela fiind mai mare decât masculul. Adulții au penajul gri-albăstrui pe partea dorsală, iar ventral, penajul este deschis la culoare, cu barații cenușii, dense și fine. Prezintă o sprânceană albă care este în contrast cu restul penajului capului. Irisul este galben-portocaliu în cazul femelei și portocaliu-roșu în cazul masculului. Juvenilii au penajul maroniu pe partea dorsală, iar ventral este alb-murdar cu pete verticale închise la culoare. Masculul are lungimea corpului de 49 - 56 cm, anvergura de 90 - 105 cm și greutatea de 517–1110 g , iar femela are lungimea corpului de 58 - 64 cm, anvergura de 108 - 120 cm și greutatea de 820–2200 g.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen provinde din cuvântul latin Accipiter - nume comun pentru păsările răpitoare. Numele speciei provine din cuvântul latin gentilis, care înseamnă indigen, compatriot, sau de același neam.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție largă la nivel global, fiind prezentă pe aproape tot teritoriul Europei, jumătatea nordică a Asiei, mai izolat în jumătatea sudică a Asiei, nordul Africii, precum și America de Nord. În România, specia este prezentă pe toată suprafața țării cu excepția zonelor agricole întinse, unde nu există păduri pe suprafețe considerabile.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară.
Habitate
Specia cuibărește în habitate forestiere, atât în păduri de conifere cât și în păduri de foioase sau amestec, de la câmpie la munte, fiind necesară prezența habitatelor deschise în proximitatea celor forestiere. Poate fi prezent și în parcuri sau zone cu habitate deschise (zone arabile extinse) unde există mici petece de pădure.
Hrană
Hrana diferă în funcție de zonă și de disponibilitate, constând în principal în păsări și mamifere de dimensiuni mici și medii, consumând în unele zone și reptile. În habitatele agricole din Europa, hrana principală constă în: potârniche, fazan, iepure, diferite specii de porumbei, corvide, sturzi și grauri. Vânează prin ambuscadă, ascuns în coroana arborilor, sau prin survolare, prada fiind de obicei capturată la sol, în zone deschise sau la margini de pădure.
Alte informații
Este una din cele mai persecutate păsări răpitoare. Dat fiind că este un prădător eficient, multe specii crescute pentru a fi vânate (fazani, potârnichi cu picioare roșii - în vestul Europei) sunt prădate de uliul porumbar. La fel se întâmplă (așa cum îi spune și numele în română) și în cazul porumbeilor, fapt care îl pune în conflict direct cu columbofilii (cazurile de braconaj apar și din această cauză). Un alt aspect care trebuie menționat este și cel legat de șoimărit. Și această specie este folosită în cadrul acestei practici, iar cazurile în care exemplarele provin din colectate ilegală din natură (ouă sau pui) nu sunt rare.
Populație
Populația estimată la nivel global este de 900 000 - 1 460 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 234 000 - 380 000 de indivizi maturi, iar tendința populațională la nivel european este stimată ca fiind în scădere. Populația din România este estimată ca fiind de minim 3724 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel național fiind necunoscută.
Reproducere
Periaoda de reproducere începe din lunile aprilie-iunie, în funcție de areal. Cuibărește solitar, perechile din vecinătate fiind de cele mai multe ori la câțiva kilometrii distanță. Depune o singură pontă pe an (a 2-a pontă este uneori depusă dacă prima a fost pierdută devreme în sezon), formată de obicei din 2 - 4 ouă (1-5), clocite timp de 32 - 38 de zile aproape exclusiv de către femelă, masculul aducând de obicei hrană la cuib. Puii părăsesc cuibul la 34 - 41 de zile de la eclozare, masculii fiind de obicei capabili de zbor mai repede decât femelele. Puii devin independenți de părinți la 70 - 90 de zile de la eclozare. Perechea are pânâ la 6 cuiburi în teritoriul ocupat, dar poate utiliza același cuib uneori și 2-3 ani la rând. Cuibul este amplasat de obicei în arborii maturi din păduri, la bifurcația crengilor mai mari, de obicei la baza coroanei, fiind construit din crengi și căptușit cu frunze și crenguțe subțiri.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia a cunoscut un declin considerabil în secolele XIX și XX, fiind o specie persecutată, dar și din cauza defrișărilor. Alt declin semnificativ al populațiilor de uliu porumbar în perioada 1950 - 1960 a fost cauzat preponderent de intoxicarea cu pesticide și metale grele. Principalele amenințări asupra speciei sunt: colectarea ouălor/puilor pentru șoimărit, braconajul, managementul forestier defectuos (extragerea disproporționată a arborilor maturi sau tăierea ilegală a arborilor cu cuiburi de răpitoare) etc.
