Foto: Gál László

Descriere

Pasăre răpitoare de talie medie, cu siluetă tipică ereților: coadă și aripi lungi, zbor jos, cu aripi ridicate în formă de ”V” când planează; aripile sunt relativ mai lungi și mai înguste decât la restul speciilor de ereți. Specia prezintă dimorfism sexual. Masculul are părțile dorsale gri - albăstrui, cu dungi longitudinale negre și maronii pe aripi (ventral și dorsal), cu supracodale albe și vârful aripilor negre; părțile ventrale sunt gri cu dungi maronii. Femela are un colorit general maroniu, cu o bandă neagră pe aripă. Supracodalele sunt albe, iar ventral penajul este gălbui-maroniu deschis cu striații brune. Lungimea corpului este de 39 - 50 cm şi are o greutate medie de 227-445 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 96 - 116 cm.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen este forma latinizată a cuvântului grecesc kirkos – și înseamnă răpitoare ce zboară în cercuri. Numele de specie este compus din cuvintele greceşti pyge – târtiţă şi argos – alb lucios, cu referire la pata albă de la baza cozii.

Localizare și comportament

Distribuție 
Specia este prezentă în Europa, nordul Africii și vestul Asiei. În Europa cuibărește din zonele mediteraneene, până în regiunile baltice. În România specia cuibărește în câteva locații relativ izolate, în zonele joase, din Câmpia de Vest, Câmpia Română, sudul Moldovei și Dobrogea. Specia este migratoare, iernând în Africa la sud de Sahara și India.
Fenologie 
Eretele sur cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește din cartierele de iernare în luna aprilie și pleacă în luna septembrie - începutul lunii octombrie.
Habitate 
Cuibărește în zone deschise, cu vegetație naturală joasă, cu tufărișuri izolate. Folosește pentru cuibărire zone de pajiști și pășuni, terenuri agricole, miriști, turbării sau alte zone mlăștinoase. În perioada de migrație se hrănește în special în zonele joase deschise, inclusiv pe terenuri agricole sau zone umede.
Hrană 
Se hrănește în special cu păsări mici (în special juvenili proaspăt zburați) și mamifere de talie mică (șoareci, șobolani), reptile sau insecte de talie mare. Vânează zburând la altitudine joasă, cu bătăi mai rare din aripi.
Alte informații 
Este singura specie de erete din Europa care este migratoare de distanță lungă și iernează exclusiv în zone tropicale (și eretele alb poate migra și pe distanțe lungi, la sud de Sahara, însă multe exemplare iernează în nordul Africii sau Orientul Mijlociu). Cei din vestul arealului de distribuție iernează la sud de Sahara, iar cei din estul arealului, în India. Ca adaptare la migrația pe distanță mare, forma aripii este mai alungită și mai îngustă decât la restul speciilor de ereți.

Populație

Populația mondială a speciei este estimată preliminar la 266 000- 184 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 54 500 - 92 000 de femele cuibăritoare. Tendința la nivel european este descrescătoare. 
În România, populația estimată este de 20 – 50 de femele cuibăritoare. Tendința populațională este fluctuantă.

Reproducere

Perioada de reproducere începe târziu, în mai - iunie. Depunerea ouălor are loc începând cu luna mai, femela depunând 3 - 5 ouă pe care le clocește timp de 28 - 29 de zile. Puii părăsesc cuibul după 30 - 40 de zile, dar sunt dependenți de părinți pentru încă câteva săptămâni. Cuibul este amplasat pe sol, în vegetație deasă și înaltă. Acesta este construit din crengi mici și resturi de vegetație.

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare este reprezentată de degradarea habitatelor în zonele de cuibărit şi iernare prin reducerea habitatelor naturale, intensificarea agriculturii şi transformarea pășunilor în culturi agricole. De asemenea este afectat de folosirea pe scară largă a pesticidelor în agricultură, au ca rezultat diminuarea resurselor de hrană. O altă mare amenințate este reprezentată de vânătoarea ilegală, incluzând aici și omorârea păsărilor cu momeală otrăvită. 

Galerie poze și ilustrații