Foto: Cornel Cotorogea

Descriere

Pasăre răpitoare de talie medie, cu siluetă tipică ereților: coadă și aripi lungi, zbor jos, cu aripi ridicate în formă de ”V” când planează. Specia prezintă dimorfism sexual. Masculul are părțile dorsale gri - albăstrui și vârful aripilor negre; părțile ventrale sunt foarte deschise la culoare, fără pete. Femela are un colorit general maroniu. Supracodalele sunt albe, iar ventral penajul este gălbui-maroniu deschis cu striații brune. Lungimea corpului este de 40 - 48 cm şi are o greutate medie de 315-445 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 95 - 120 cm.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen este forma latinizată a cuvântului grecesc kirkos – și înseamnă răpitoare ce zboară în cercuri. Numele de specie este compus din cuvintele grecești makro - mare și oura - coadă (cu referire la lungimea relativă mare a cozii).

Localizare și comportament

Distribuție 
Specia este prezentă în Europa sud estică și centrul Asiei. Distribuția urmărește zonele stepice est europene și central asiatice. Specia este migratoare, iernând în Africa de nord și la sud de Sahara și India.
Fenologie 
Eretele alb nu cuibărește în România. Este prezentă doar în migrație (primăvara și toamna), când tranzitează teritoriul țării (folosind în special culoarele de migrație din sud-estul teritoriului).
Habitate 
Cuibărește în zone deschise, cu vegetație naturală de tip pajiște/pășune, cu influențe stepice. Cuibărește de asemenea și în zone semi-deșertice și de silvostepă/ În perioada de migrație se hrănește în special în zonele joase deschise, inclusiv pe terenuri agricole sau zone umede.
Hrană 
Se hrănește în special cu mamifere de talie mică (șoareci, șobolani) și păsări mici; suplimentar consumă reptile sau insecte de talie mare (în special în zonele de iernare). Vânează zburând la altitudine joasă, planând cu silueta caracteristică în ”V”.
Alte informații 
Este specia de erete cu cea mai rară prezență în România. Cuibărind în special în Asia Centrală, majoritatea exemplarelor ce migrează în Africa, folosesc ruta de migrație est-pontică (prin estul Marii Negre); astfel, puține exemplare urmează ruta de la vestul Mării Negre, care trece și prin România.

Populație

Populația mondială a speciei este estimată 9 000 - 15 000 de perechi. Cea europeană este estimată la 300 - 1 100 de femele cuibăritoare. Tendința la nivel european este descrescătoare. În România, populația estimată este de 20 – 50 de femele cuibăritoare. După ce a cunoscut un declin semnificativ în perioada 1970 - 1990, datele colectate mai recent, au arătat o tendință fluctuantă. Dată fiind natura nomadică a speciei și numerele populaționale fluctuante, evaluarea speciei este foarte dificilă.

Reproducere

Perioada de reproducere începe târziu, în mai - iunie. Depunerea ouălor are loc începând cu luna mai, femela depunând 3 - 6 ouă pe care le clocește timp de 29 - 30 de zile. Puii părăsesc cuibul după 35 - 45 de zile, dar sunt dependenți de părinți pentru încă câteva săptămâni. Cuibul este amplasat pe sol, pe pajiști sau în vegetație mai înaltă. Acesta este construit din crengi mici și resturi de vegetație. Cuibărește izolat sau în grupuri mici (de obicei 3 - 5 perechi).

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare este reprezentată de degradarea habitatelor în zonele de cuibărit şi iernare prin reducerea habitatelor naturale, intensificarea agriculturii şi transformarea pășunilor în culturi agricole. De asemenea folosirea pe scară largă a pesticidelor în agricultură, au ca rezultat diminuarea resurselor de hrană.

Galerie poze și ilustrații