Descriere
Pasăre necrofagă de talie foarte mare, adaptată pentru zborul de anvergură și planat prelungit. Prezintă corp masiv, gât lung acoperit cu puf scurt alb și un guler caracteristic de pene la baza gâtului (alb la adulți, maroniu la tineri). Penajul corpului este în general maroniu-cafeniu, contrastând puternic în zbor cu remigele și rectricele de culoare închisă (neagră/brun-închis). Aripile sunt late, iar coada este scurtă și tăiată drept. Dimorfismul sexual este redus. Lungimea corpului este de 93 – 110 cm, anvergura aripilor de 230 - 280 cm, iar greutatea este de 6,2 pana la 11,3 kg.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului Gyps provine din cuvântul grecesc gyps, care înseamnă „vultur”. Numele speciei provine din latinescul fulvus, ce înseamnă gălbui sau brun, făcând referire la culoarea penajului corpului.
Localizare și comportament
Distribuție
Prezent în regiunea Palearctică de Sud: din Peninsula Iberică și sudul Europei, trecând prin Africa de Nord și Orientul Mijlociu, până în Asia Centrală și India. În Europa, cea mai mare parte a populației este concentrată în Spania, dar apare și în alte țări din sudul Europei. În România este considerat dispărut ca specie cuibăritoare din prima jumătate a secolului XX, însă în ultimii ani apar din ce în mai frecvent exemplare care hoinăresc pe distanțe considerabile, provenite din programele de reintroducere din Bulgaria sau din populațiile cuibăritoare din Europa de Sud-Est.
Fenologie
Populațiile din Europa de Sud și din zona mediteraneană sunt predominant sedentare. Puii și tinerii (necuibăritori) efectuează deplasări dispersive pe distanțe lungi (până la sute sau mii de kilometri).
Habitate
Specia preferă zonele deschise, inclusiv cele aride și semi-aride, spațiile montane și submontane, dealurile abrupte, canioanele și podișurile unde există pereți stâncoși verticali (necesari pentru cuibărit și înnoptat) și curenți termici puternici pentru planat.
Hrană
Specie strict necrofagă (hrănire exclusivă cu cadavre). Se hrănește în special cu țesuturile moi organele interne ale mamiferelor mari, atât sălbatice (mai ales ungulate, dar și carnivore, iepuri, etc.), cât și domestice (oi, capre, vaci și cai). Este o specie gregară, care detectează hrana de la distanță mare prin observare directă sau urmărind comportamentul altor răpitoare.
Alte informații
Începând cu anul 2026 se desfășoară două programe de reintroducere a speciei pe teritoriul României, unul în zona Munților Mehedinți - Cernei și unul în zona Munților Făgăraș.
Populație
Populația globală a speciei este estimată la cca. 500.000 - 1.000.000 de indivizi maturi (dar această estimare bazată pe extrapolare poate fi supraevaluată), cu o tendință generală populațională crescătoare (datorită măsurilor stricte de protecție din Europa de Vest). Populația europeană este estimată la aproximativ 32.400 - 33.000 de perechi cuibăritoare (peste 90% fiind în Peninsula Iberică). În momentul de față, în România specia este dispărută ca specie cuibăritoare, fiind prezente doar exemplare eratice, provenite mai ales din statele unde specia a fost reintrodusă.
Reproducere
Se reproduce colonial sau semi-colonial pe stâncării. Maturitatea sexuală este atinsă la 4 – 6 ani. Depunerea ouălor are loc devreme, în lunile ianuarie – februarie. Ponta constă dintr-un singur ou (exceptional 2 ouă), clocit de ambii părinți timp de 50 – 58 de zile. Puiul este hrănit de ambii părinți prin regurgitarea hranei parțial digerate. Acesta părăsește cuibul după aproximativ 110 - 130 zile, depinzând de părinți pentru hrană încă câteva luni. Cuibul este o platformă din crengi și iarbă, amplasată pe cornișe sau în grote de pe pereții stâncoși abrupți.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări sunt: otrăvirea accidentală sau intenționată (prin utilizarea momelilor/cadavrelor otrăvite destinate prădătorilor), electrocutarea și coliziunea cu liniile electrice sau turbinele eoliene, scăderea disponibilității hranei (cauzată de reglementările sanitar-veterinare stricte privind cadavrele de animale domestice), intoxicația cu plumb (provenit din muniția de vânătoare) și deranjul în zonele de cuibărit.
