Anseriformes > Anatidae > Specia Mergellus albellus
Expand pic

Ferestraş mic

Mergellus albellus

Deschide galerie
Foto: Mihai Baciu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulAnseriformes

FamiliaAnatidae

Specia Mergellus albellus

Descriere

Este o specie de ferestraș de talie mică ce prezintă dimorfism sexual accentuat. Masculul are penajul alb pe cap, creastă, gât și partea ventrală, cu o mască contrastantă de culoare neagră, un "v" de culoare neagră pe ceafă și două dungi negre, subțiri, care pornesc de pe lateralele pieptului și se unesc cu spatele închis la culoare. Târtița și coada sunt gri-negricioase, iar aripile sunt negre, cu alb pe vârful remigelor secundare, acoperitoarele fiind colorate alternativ alb-negru. Femela are capul și partea superioară a gâtului de culoare maronie, în contrast cu obrazul alb, penajul corpului gri și aripile asemănătoare cu ale masculului, dar ușor mai deschise la culoare. Lungimea corpului este de 35 - 44 cm, anvergura de 55 - 69 cm, iar greutatea este de 540 - 935 g în cazul masculului și de 510 - 650 g în cazul femelei.

Etimologia denumirii știintifice

Numele genului provine din denumirea în latină a ferestrașilor - mergus. Numele speciei provine cuvântul latin albus - alb, albellus - albicios.

Localizare și comportament

Distribuție
Ferestrașul mic cuibărește din jumătatea nordică a Europei (inclusiv câteva populații localizate în jumătatea sudică) până în estul Rusiei, de-a lungul zonei boreale, inclusiv în nordul Kazahstanului, Mongoliei și al Chinei. În România cuibărește izolat în Delta Dunării. Iernează în Europa și în jumătatea sudică a Asiei. În perioada de pasaj și iernare, pot fi observați pe majoritatea lacurilor și râurilor mari, de la câmpie până în zona montană joasă.
Fenologie
Specia cuibărește în România, izolat, în Delta Dunării. În perioada de pasaj și iernare există influx de indivizi din nordul zonei de distribuție.
Habitate
Pentru cuibărit preferă habitatele acvatice cu apă dulce, cum sunt lacurile, râurile cu curgere lină, precum și brațele moarte, uneori cu arbori submerși și habitate forestiere în proximitate. În perioada de iarnă și de pasaj apar în cadrul majorității habitatelor acvatice, inclusiv ape sărate.
Hrană
Consumă preponderent nevertebrate (majoritar insecte și larvele acestora), amfibieni, plante acvatice (semințe, frunze și rădăcini), precum și pești de dimensiuni mici, mai ales în perioada de iernare.
Alte informații
Femelele și indivizii în prima iarnă se pot confunda de la distanță mare cu femelele de rață sunătoare (Bucephala clangula) de care se deosebesc prin prezența obrazului alb, contrastant.

Populație

Populația globală este estimată ca fiind mari mare de 130 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 9 200 - 17 600 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este estimată ca fiind în creștere. Populația cuibăritoare din România este estimată la 10 - 15 perechi, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.

Reproducere

Perioada de cuibărire începe în lunile aprilie-mai în partea sudică a arealului de cuibărire, dar în mai-iunie în partea nordică. Ponta este formată din 5 - 11 ouă, clocite de femelă pentru 26 - 28 de zile. Puii sunt îngrijiți de femelă și sunt capabili de zbor la 10 săptămâni de la eclozare. Cuibul este construit de obicei în cuiburi abandonate de ciocănitoare neagră și este căptușit cu pene și puf.

Amenințări și măsuri de conservare

Principalele amenințări asupra speciei sunt: eliminarea arborilor maturi/bătrâni din pădurile ripariere, regularizarea cursurilor râurilor și poluarea cu produse petroliere a apelor costiere. Schimbările climatice pot afecta zona de distribuție a speciei.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe Raportarea pe Art. 12 (2020)

Galerie poze și ilustrații