Descriere
Este o rață de talie mică, ușor mai mare comparativ cu rața mică. Specia prezintă dimorfism sexual, însă este mai puțin accentuat. Masculul are capul maro-purpuriu cu o sprânceană mare și albă ce se prelungește până la lateralul cefei; pieptul este maro întunecat, flancurile gri, scapularele negru cu alb sunt ascuțite. În penajul de eclipsă, masculul seamănă cu femela, dar păstrează coloritul aripii, cu gri-albăstrui pe jumătatea anterioară. Femela seamănă cu rața mică, însă diferă prin talia ușor mai mare, ciocul lung, drept și complet gri (fără portocaliu la bază); dungile închise de pe obraji și lorumul deschis, ce dau un aspect ușor dungat capului; de asemenea lipsesc petele deschise de pe lateralele cozii. În zbor, sunt vizibile pe aripi cele două benzi terminale; banda de pe secundare fiind mai lată decât cea formată de supraalarele secundare mari. Juvenilii seamănă cu femela, dar abdomenul este mai puțin albicios, iar banda terminală albă este îngustă. Lungimea corpului este de 37-41 cm, anvergura de 58-69 cm, iar greutatea este de 260-520 g în cazul masculului și 240-585 în cazul femelei.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen (Spatula) provine din cuvântul latin spathula=un fel de lingură, cu referire la ciocul lung și masiv al păsării. Numele de specie (querquedula) provine din cuvântul grecesc kerkion care se referă la o pasăre de pasaj.
Localizare și comportament
Distribuție
Rața cârâietoare are o distribuție Palearctică, fiind prezentă ca specie cuibăritoare din vestul Europei (inclusiv insulele Britanice) până în Japonia și Kamceatca, în zone temperate. În România specia cuibărește pe întreg teritoriul, în zonele joase de câmpie și podișuri, însă dispersat și în numere mici. Numere mai mari în perioada de cuibărit se înregistrează în Delta Dunării. În perioada de migrație poate fi văzută în special pe ochiurile de apă întinse (lacuri naturale, acumulări etc.).
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește devreme, începând cu luna februarie sau martie și pleacă înspre zonele de iernare din Africa, pe la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie.
Habitate
În perioada de cuibărire preferă habitatele acvatice de apă dulce, puțin adâncă, de la șes și din stepe, cu vegetație abundentă. În timpul pasajului și a iernării frecventează mlaștini sau lagune de coastă atât cu apă dulce, cât și cu apă salmastră, cu condiția să existe o vegetație marginală parțial scufundată.
Hrană
Este o specie omnivoră și oportunistă, care se hrănește în special pe parcursul nopții, dar și ziua dacă nu este deranjată. Se hrănește în principal cu nevertebrate acvatice (crustacee, moluște, viermi, insecte și larvele acestora) și hrană de origine vegetală (semințe, rădăcini, tuberculi și plante acvatice). Consumă de asemenea și vertebrate mici, cum sunt amfibienii și peștii de dimensiune mică.
Alte informații
Rața cârâitoare este o rață de suprafață, se scufundă doar cu partea anterioară a corpului pentru a se hrăni. Numele popular al speciei provine de la sunetul scos de masculi, un cârâit caracteristic.
Populație
Populația globală a speciei este aproximată la 2 600 000-2 800 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 352 000-524 000 de perechi, tendința populațională la nivel european este considerată descrescătoare. Populația din România este estimată la 520-5200 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere se desfășoară începând cu lunile aprilie/mai. Femela depune o singură pontă pe an, formată din 8-11 ouă pe care le clocește singură pentru o perioadă de 21-23 de zile. Masculul, de obicei, apără teritoriul perechii. Puii sunt capabili de zbor la 35-40 de zile de la eclozare. Păsările cuibăresc izolat, uneori și în grupuri libere, amplasând cuiburile la câțiva metri distanță. Cuibul este construit de către femelă și constă într-o adâncitură căptușită cu material vegetal, puf și câteva pene; acesta este amplasat pe smocuri de vegetație sau pe malurile apei.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul defectuos al zonelor umede, printre care: pierderea sau degradarea habitatelor acvatice în zonele de cuibărire și în zonele de iernare prin regularizarea cursurilor răurilor, acțiuni de desecare etc. În zonele de iernare specia este expusă riscului dat de gripă aviară și vânătorii. Alte amenințări sunt: distrugerea cuiburilor prin cosirea timpurie a stufului sau incendierea vegetației de pe malul apei, intoxicarea cu plumb în urma ingerării alicelor de plumb etc.
