Descriere
Este o specie de rață de talie medie. Ca la majoritatea speciilor de rațe, dimorfismul sexual este accentuat. Masculul are penajul de pe cap gri-maroniu, iar penajul de pe flancuri și spate este cenușiu, cu vermiculații fine. Oglinzile de pe aripi sunt mici, de culoare albă. Pieptul este intens vermiculat, alb-negru. Femela are penajul general maroniu-pestriț și seamănă cu femela de rață mare, dar se deosebește de aceasta prin oglinzile albe de dimensiuni mici de pe aripi, distribuția culorii portocaliu pe cioc (flancuri portocalii despărțite de negrul neîntrerupt de pe culmen). Lungimea corpului este de 46-58 cm, anvergura de 84-95 cm, iar greutatea este de 650-1000 g în cazul masculului și de 550 - 850 g în cazul femelei.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului a fost introdus de naturalistul englez James Francis Stephens în 1824 și provine din cuvântul portughez marreco - rață de dimensiuni mici. Numele speciei provine din verbul latin strepo - a face gălăgie.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distriibuție largă la nivel global, cuibărind în zonele temperate ale Eurasiei și Americii de nord, dar și în nordul Africii. Iernează în jumătatea sudică a Eurasiei, nordul și nord-estul Africii, precum și sudul și vestul Americii de nord. Unele populații sunt sedentare. În România cuibărește în zonele umede din Câmpia Română și Dobrogea, și mai izolat în Moldova, Transilvania și Câmpia de Vest. În perioada de pasaj și iernare poate fi observată pe majoritatea lacurilor din țară, cu excepția zonelor montane înalte.
Fenologie
Specia cuibărește în România, fiind sedentară. În perioada rece a anului, are loc o creștere numerică pe baza influxului de exemplare nordice (în migrație sau care iernează la noi).
Habitate
Pentru cuibărit preferă habitatele acvatice cu apă puțin adâncă și vegetație submersă, cum sunt lacurile, apele curgătoare line, deltele și lagunele. În perioada de migrație și iernare folosește toate bazinele acvatice întinse, cu ape stătătoare din zonele de deal și câmpie.
Hrană
Rața pestriță se hrănește în principal cu semințe, frunze și rădăcini ale plantelor acvatice și din proximitatea habitatelor umede, ocazional și pe uscat, în perioada rece consumând mai ales plante submerse. Consumă de asemenea și nevertebrate acvatice, mai ales în primele săptămâni după eclozare.
Alte informații
Deși este o rață de suprafață (nu face parte din grupul celor care se hrănesc aproape exclusiv prin scufundare), poate ocazional să se scufunde în căutare de hrană. De asemenea, este o specie care fură hrana altor specii scufundătoare.
Populație
Populația globală este estimată la 4 300 000 - 4 900 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 75 400 - 125 000 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este estimată ca fiind în creștere. Populația din România este estimată la 505 - 8948 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe din lunile aprilie-mai. Ponta este formată din 5 - 15 ouă (de obicei 8 - 12 ouă) care sunt incubate de femelă pentru 21 - 27 de zile. Puii sunt capabili de zbor la 48 - 63 de zile de la eclozare. Cubărește în perechi solitare sau în grupuri, cuburile fiind răsfirate. Cuibul este construit pe uscat, în vegetație densă, din iarbă, frunze și puf. În cazul acestei specii este dovedit parazitsmul nidicol atât intraspecific cât și interspecific, fenomen care apare la mai multe specii de rațe.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul defectuos al zonelor umede, printre care: pierderea sau degradarea habitatelor acvatice în zonele de cuibărire și în zonele de iernare, industrializarea zonelor de coastă, regularizarea cursurilor răurilor, acțiunile de desecare, incendierea stufărișurilor etc. Alte amenințări sunt: vânătoarea, intoxicarea cu plumb în urma ingerării alicelor de plumb, prădarea cuiburilor de către specia invazivă nurca americană etc.
