Descriere
Este o specie de rață de talie medie. Ca și la toate speciile de rațe, dimorfismul sexual este accentuat. Masculul are penajul de pe cap și gât de culoare castanie, cu fruntea maroniu-gălbuie și penele din spatele ochiului de culoare verzui-metalic. Pieptul este rozaliu, lateralele corpului si partea dorsală sunt de culoare gri cu vermiculații, abdomenul este alb, iar coada este gri-albicioasă, înconjurată de penaj de culoare neagră. Ciocul este gri-albăstrui cu vârful negru. Aripa deschisă prezintă o pată mare albă formată de acoperitoarele aripilor, iar pe remigele secundare se formează o oglindă verzui-închis cu flancuri negre. Femela are un aspect mai pestriț, cu capul maroniu-gri, flancurile și gâtul roșcat-rozalii, iar ariile în zbor prezintă o oglindă negricioasă flancată de de linii înguste albe, acoperitoarele fiind gri-maronii. Lungimea corpului este de 45 - 51 cm, anvergura este de 75 - 86 cm, iar greutatea este de 600 - 1000 de g în cazul masculului și 500 - 800 g în cazul femelei.
Etimologia denumirii știintifice
Numele genului a fost introdus de naturalistul englez James Francis Stephens în 1824 și provine din cuvântul portughez marreco - rață de dimensiuni mici. Numele speciei provine din mitologia greacă - Penelope - soția lui Ulise, care, copilă fiind, a fost salvată de la înec de o rață.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia cuibărește în nordul Europei (inclusiv Islanda) și în jumătatea nordică a Asiei, cuprinzând aproape toată Rusia, nordul Kazahstanului, nordul Mongoliei și nord-estul Chinei. Iernează în centrul și sudul Europei, sudul Asiei, nordul și centrul Africii, dar și în jumătatea sudică a Americii de nord. În România, specia apare în pasaj și în perioada de iernare pe lacurile de la altitudini mici și medii din toate regiunile țării, dar și în zona costieră.
Fenologie
Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă doar în jumătatea rece a anului, în perioada de pasaj și iernare. Apare începând cu lunile august-septembrie fiind prezentă până în martie-aprilie.
Habitate
În perioada de cuibărit, rața fluierătoare preferă mlaștinile, lacurile și lagunele din pădurile boreale și din zonele de tundră. În afara perioadei de cuibărit apare pe majoritatea tipurilor de ape stătătoare și în zonele costiere.
Hrană
Specia se hrănește preponderent cu plante, consumând frunze, tulpini, rădăcini, rizomi și semințe ale plantelor acvatice și a celor din habitatele palustre. Se hrănește și cu nevertebrate, mai ales în primele zile după eclozare, puii se hrănesc preponderent cu diptere, trecând treptat la o dietă vegetală.
Populație
Populația globală este estimată la 2 800 000 - 3 300 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 469 000 - 645 000 de perechi, iar tendința populațională la nivel european este estimată ca fiind stabilă. Populația care iernează în România este estimată la 1000 - 6000 de indivizi, tendința populațională fiind deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe din lunile aprilie-iunie, aceasta fiind variabilă în funcție de latitudine. Depune 1-2 ponte pe an, formate din 6 - 12 ouă, care sunt clocite de către femelă pentru 24 - 25 de zile. Puii sunt capabili de zbor la 40 - 45 de zile de la eclozare, fiind încă parțial îngrijiți de femelă. Cuibul este construit într-o adâncitură în sol, din iarbă și ramuri și căptușită cu un strat gros de puf.
Amenințări și măsuri de conservare
Principalele amenințări asupra speciei sunt: poluarea habitatelor acvatice (mai ales prin activitățile ce țin de extragerea și prelucrarea petrolului), intoxicarea cu plumb cauzată de ingerarea alicelor de plumb, deranjul în proximitatea zonelor de cuibărire, managementul defectuos al zonelor umede (drenări, incendierea habitatelor palustre, schimbarea utilizării terenurilor), vânătoarea și braconajul.
