Descriere
Gâsca cu gât roșu este cea mai mică dintre speciile de gâște europene şi are un penaj elegant, negru combinat cu roșu-castaniu, subliniat de dungi albe. Sexele au înfățișare similară. În zbor se observă gâtul scurt și coloritul negru complet sub aripi. Lungimea corpului este de 54-60 cm şi are o greutate medie de 1400-1625 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110-125 cm.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen reprezintă varianta latinizată a cuvântului anglo-saxon bernan – carbonizat (negru), cu referire la penajul parţial negru al păsării. Numele de specie provine din cuvintele latine rufus – roşietic şi collum – gât, cu referire la penajul roşu al gâtului.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia cuibărește în tundra Siberiei, în zona peninsulelor Tamyr, Gydan și Yamal. Iernează în zona Mării Negre, pe coastele vestice ale acesteia, în special în România și Bulgaria. În România este întâlnită în zonele joase, în special în Bărăgan și Dobrogea, în apropierea lacurilor mari (pe care le folosește pentru înnoptare).
Fenologie
Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat. Sosește începând cu luna octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în martie.
Habitate
În zonele de cuibărit ocupă habitatele deschise specifice tundrei, cu iarbă și tufăriș din zonele de câmpie sau colinare, preferând zonele mai uscate din apropierea cursurilor de apă. În zonele de iernare, preferă de asemenea zonele joase, de câmpie, bogate în culturi agricole.
Hrană
În teritoriile de cuibărire se hrănește cu specii vegetale din tundra siberiană, iar în cartierele de iernare din sud-estul Europei în special cu materiale vegetale de pe culturile agricole. La început se hrănesc cu boabe de porumb rămase risipite după recoltare (când sunt disponibile) şi mai apoi cu frunzele răsărite ale grâului de toamnă și ale rapiței.
Alte informații
Zboară împreună cu alte specii de gâște în șiruri dispuse în formă de ”V”. Atunci când stolul este format numai din gâște cu gât roșu, formația este neregulată şi asemănătoare ca formă cu cea a graurilor sau ciorilor.
Populație
Populația globală este estimată la 44 000 - 56 000 de indivizi. Numărătorile efectuate de-a lungul timpului (în special în cartierele de iernare) au oferit cifre destul de fluctuante. Față de anii 1990, estimările din anii 2000 au arătat un posibil declin accentuat. Totuși, se pare că în ultimii ani estimările au arătat o creștere ușoară a populației. Per general însă, populația globală este în declin. Specia este clasificată ca ”Vulnerabilă”.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în luna iunie, iar depunerea ouălor are loc începând cu a doua parte a lunii. Femela depune de obicei 6-7 ouă, pe care le clocește singură, mascul apărând teritoriul. Incubarea durează 23-25 de zile. Puii devin zburători la 35-42 de zile. Păsările cuibăresc grupat, câte 5-6 perechi în relativă apropiere. Cuiburile sunt amplasate direct pe sol.
Amenințări și măsuri de conservare
Degradarea zonelor de cuibărit prin activități de minerit, vânătoarea accidentală în teritoriile de migrație şi iernare atât în locurile de înnoptare cât şi în cele de hrănire, braconajul, deranjul produs de activităţile piscicole pe lacurile folosite pentru înoptare, dezvoltarea urbană în jurul lacurilor folosite pentru înnoptare, deranjul determinat de fermierii care le alungă de pe culturile de grâu şi orz de toamnă sunt principalele pericole ce afectează specia. Ca măsuri de conservare au fost elaborate Planuri Naţionale de Acţiune în Bulgaria şi România. Majoritatea locurilor de înnoptare se află în zone protejate şi sunt dezvoltate scheme de agromediu în colaborare cu fermierii.
