Anseriformes > Anatidae > Specia Anser fabalis
Expand pic

Gâscă de semănătură

Anser fabalis

Deschide galerie
Foto: Lucian Bolboacă
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulAnseriformes

FamiliaAnatidae

Specia Anser fabalis

Descriere

Intalnita langa lacuri, rauri, mlastini sau lunci, in tundra arctica sau padurile taiga. Ierneaza pe terenuri agricole, mlastini, pajisti din apropierea lacurilor. Este o gasca maronie cu cap si gat putin mai intunecate, gat de culoare palida si tartita alba. Pene palide bretonate formează dungi albicioase în zona pieptului și pe laterale formează benzi albe. Picioarele și labele sunt portocaliu deschise și ciocul lung este de culoare neagră la bază și la vârf, cu o bandă portocalie pe mijloc. Lungimea corpului este de 71-89 cm, anvergura aripilor de 135-163 cm, iar greutatea medie a corpului este de 3400 g (masculul) și 2800 g (femela). Se hrănește cu iarbă, cereale, cartofi și alte culturi. Longevitatea maximă este de 22 de ani.

Localizare și comportament

Cuibărește în regiunile scandinave și nordul Rusiei și iernează cu precădere în vestul, centrul și sud-estul Europei. Părăsește terenurile de cuibărit în prima decadă a lunii septembrie, începând călătoria de întoarcere în martie. Se hrănește prin păscut de obicei pe timpul nopții. Începe cuibăritul la vârsta de 3 ani. Femela construiește cuibul – o movilă de vegetație – la nivelul solului și adeseori în apropierea apei. Perechile sunt, în mod normal, dispersate, cu toate că pot forma colonii detașate.
 

Populație

Populația europeană de iarnă este mare atingând peste 390.000 de indivizi și, în ciuda declinului din unele țări în perioada 1990-2000, populația speciei a crescut în alte zone și a rămas stabilă per total.

Reproducere

Cuibăritul începe în lunile mai-iunie. Femela clocește 4-6 ouă, a căror dimensiuni sunt de 84x56 mm, timp de 27-29 de zile. Puii sunt apărați de ambii părinți și dezvoltă penajul la 31-37 de zile după eclozare, dar rămân cu părinții până în primăvara următoare. Perechile îngrijesc o singură generație de pui pe an.
 

Amenințări și măsuri de conservare

Declinul speciei este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și pierderii habitatului specific prin drenarea zonelor umede, extracția turbei, poluarea cu petrol și defrișările. Ca măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii și controlul braconajului, managementul nivelului apei din rezervoare, respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede și refacerea vegetației la un nivel ecologic optim.

Galerie poze și ilustrații