RegnulAnimalia
ClasaAves
OrdinulPelecaniformes
FamiliaThreskiornithidae
Specia Plegadis falcinellus
Descriere
Este o specie de pasăre de talie medie. Sexele au colorit identic. Penajul este închis la culoare, în general negru, însă penele au un reflex metalic în lumină directă. În penaj de vara, penele de pe spate, gât și abdomen au nuanțe cărămiziu-maroniu închis. Ciocul este lung și curbat în jos. Lungimea corpului este de 55-65 cm și are o greutate medie de 350–840 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 88-105 cm.
Etimologia denumirii știintifice
Numele de gen - Plegadis - provine din cuvântul grec plegas/plegados, iar cel de specie - falcinellus - provine din cuvântul latin falx/falcis, cu referire, ambele însemnând coasă - cu referire la aspectul lung și curbat al ciocului.
Localizare și comportament
Distribuție
Specia are o distribuție foarte largă, fiind prezentă pe toate continentele (cu excepția Antarcticii). În Europa cuibărește fragmentat în jumătatea sudică a continentului. Exemplarele care cuibăresc în Europa, iernează în Africa (zona Nilului și Africa la sud de Sahara).
În România specia cuibărește fragmentat în câteva colonii în Delta Dunării, zonele umede de-a lungul Dunării, în zonele umede din Bărăgan și sudul Moldovei.
Fenologie
Cuibărește în România, fiind migrator. Sosește devreme, începând cu sfârșitul lui martie și pleacă înspre sudul continentului și Africa (unde iernează) toamna (unele exemplare rămân până mai târziu, plecând în octombrie, uneori chiar noiembrie).
Habitate
Specia preferă pentru cuibărire zonele umede cu apă dulce sau salmastră puțin adâncă, cum sunt lacurile, luncile râurilor, zonele inundabile, estuarele, lagunele etc., cu vegetație înaltă (stuf) sau arbori și tufe (pentru amplasarea cuiburilor). În timpul migrației poate fi văzut hrănindu-se la marginea habitatelor acvatice, unde exista apă de mică adâncime cu fund mâlos.
Hrană
Se hrănește cu nevertebrate asociate habitatelor acvatice (insecte adulte sau larve, viermi, moluște etc), pe care le extrage din mâl cu ajutorul ciocului lung. Consumă și animale mai mari (amfibieni, șopârle, șerpi sau pui de păsări), adesea și din zonele adiacente bazinelor acvatice.
Alte informații
După cuibărire, păsările se dispersează pe distanțe mari (având comportament nomadic), zburând pe fronturi largi, adesea pe distanțe mari (traversând Sahara). Se pare că specia are origini palearctice, expansiunea spre celelalte continente (Africa, și de aici America de Sud, apoi cea de Nord) având loc recent, în secolul al XIX-lea.
Populație
Populația globală este estimată la 230 000 - 2 220 000 de indivizi. Cea europeană cuibăritoare este estimată la 28 300 - 37 700 de perechi. În România, estimările arată o populație de aproximativ 2 000 - 3 000 de perechi cuibăritoare. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată descrescătoare. În România tendința este deocamdată necunoscută.
Reproducere
Perioada de reproducere începe în aprilie. Femela depune de obicei 3-4 ouă. Incubarea durează 20-23 de zile. Puii devin zburători la 25-28 de zile. Perechile cuibăresc colonial, uneori în număr foarte mare (există colonii de mii de perechi), adesea asociate cu specii de Ardeide. Cuiburile sunt construite din crenguțe și vegetație acvatică, amplasate în masivul de stuf sau pe tufe mari și arbori.
Amenințări și măsuri de conservare
Specia este amenințată de degradarea și dispariția zonelor umede naturale, în special din cauza expansiunii agriculturii. Tăierea tufelor și a arborilor precum și arderea stufului, pot avea efect distructiv asupra zonelor de cuibărit.
