Podicipediformes > Podicipedidae > Specia Podiceps auritus
Expand pic

Corcodel de iarnă

Podiceps auritus

Deschide galerie
Foto: Mihai Baciu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPodicipediformes

FamiliaPodicipedidae

Specia Podiceps auritus

Descriere

Este o specie de corcodel de talie medie. Dimorfismul sexual este redus, atât femela cât și masculul având penajul de vară negru pe spate, creștet și lateralele capului, maroniu-roșcat pe lateralele corpului gât, iar tectricele auriculare cu aurii și proeminente, continuându-se sub această formă până în spatele capului. Irisul este de culoare roșie, iar ciocul este relativ drept, negricios cu vârful deschis la culoare. Penajul de iarnă este foarte asemănător cu cel al Corcodelului cu gât negru, cu spatele, creștetul și partea din spate a gâtului de culoare neagră, lateralele corpului alb-cenușiu și lateralele capului de culoare albă, diferențiindu-se de acesta prin lipsa tectricelor auriculare de culoare neagră, obrajii fiind complet albi și prin funtea și creștetul aplatizat. Lungimea corpului este de 31 - 38 cm, anvergura de 46 - 55 cm și greutatea de 300 - 470 g.

Etimologia denumirii știintifice

Numele de gen, Podiceps, provine din cuvintele latine podicis - partea terminală a abdomenului și pes - picior, cu referire la poziția picioarelor înspre capătul abdomenului. Numele de specie provine din cuvântul latin auritus - urechiat.
 

Localizare și comportament

Distribuție

Specia are o distribuție largă la nivel global, fiind prezentă în America de Nord, jumătatea nordică a Europei și pe toată fâșia centrală a Asiei.

Fenologie

Specia nu cuibărește în România. Apare sporadic în perioada rece a anului pe lacuri, mai ales în Dobrogea și pe Marea Neagră, ocazional și pe lacurile din restul țării.

Habitate

În perioada de cuibărire preferă apele dulci unde este prezentă și vegetația palustră. În afara perioadei de cuibărit preferă apele marine dar este prezent și pe lacuri mari și răuri.

Hrană

Corcodelul de iarnă se hrănește preponderent cu pești și cu nevetebrate atașate prin ecologia lor de mediul acvatic, cuprinzând libelule, cărăbuși, moluște, crustacee etc. Dieta variază în funcție de disponibilitatea hranei.

Alte informații

Datorită declinului suferit în ultimii ani, specia a fost încadrată ca Vulnerabilă de către IUCN.

 

Populație

Populația globală a speciei este estimată la 239 000 - 583 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 6 400 - 9 200 de perechi cuibăritoare, tendința populațională la nivel european fiind descrescătoare.

Reproducere

Perioada de reproducere se desfășoară în intervalul aprilie - august. Depune o pontă pe an (rareori două ponte), formată din 1 - 8 ouă, incubate pentru o perioadă de 22 - 25 zile. Puii sunt capabili de zbor al 45 - 60 de zile de la eclozare. Cuibul este construit din materiale vegetale sub forma unei platforme plutitoare ancorate de vegetația acvatică sau construită în ape puțin adânci.

Galerie poze și ilustrații