Expand pic

Scoicar

Haematopus ostralegus

Deschide galerie
Foto: Mihai Baciu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaHaematopodidae

GenulHaematopus

SpeciaHaematopus ostralegus

Descriere

Este o pasăre cu siluetă masivă, cu penaj negru pe cap, spate și piept, iar pe partea inferioară este albă. Ciocul lung și ochii sunt de culoare roșie. Se hrănește de obicei cu scoici și melci cărora le sparge cochilia cu ajutorul ciocului, de unde i se trage și denumirea de scoicar. Lungimea corpului este de 39-44 cm, din care ciocul are 8-9 cm, iar anvergura aripilor este de 72-83 cm, cu o masă corporală de 380-520 g.

Localizare si comportament

Scoicarul este o specie cu răspândire largă, ocupând coastele continentului european, estul și centrul Asiei, precum și coastele nordice ale Africii și estul îndepărtat al Asiei, respectiv estul Chinei și Rusiei. În România specia cuibărește izolat, de-a lungul râurilor mari din zona de câmpie (Olt, Siret, Dunăre) și în câteva puncte cu plaje sălbatice pe coasta Mării Negre. Habitatul specific al scoicarului este cel de maluri sau estuare cu pietriș sau nisip, precum și malurile mâloase ale lacurilor și râurilor interioare. 
Scoicarul este o specie migratoare, iernând în regiunile litorale din zonele tropicale. Populațiile din vestul Europei iernează local, în zonele de coastă. Ajunge înapoi  în lunile martie-aprilie și se întorc în teritoriile de iernat spre sfârșitul lunii august, început de septembrie. Cuibul este amenajat într-o adâncitură pe maluri pietroase sau nisipoase, deseori neavând nici un material evident decât pietre sau fragmente vegetale. Cuibărește de obicei solitar sau în grupuri mici. Puii sunt îngrijiți de părinți un timp foarte scurt, până când pot să-și obțină singuri hrana, apoi îi urmăresc pe părinți până când învață să zboare. Hrana scoicarilor constă în general din scoici și melci, dar pot consuma și larve, insecte și alte nevertebrate găsite pe malurile apelor.

Populatie

Populația mondială este estimată la 925 000 - 1 030 000 de indivizi. Tendința la nivel mondial este descrescătoare. În România populația cuibăritoare este de 50 - 150 de perechi, iar tendința este deocamdată necunoscută.

Reproducere

Femelele depun 2-3 ouă în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 27-29 zile. Puii părăsesc cuibul la o 1-2 zile de la eclozare, învățând foarte repede să-și găsească hrana. Puii pot zbura după aproximativ 34-37 de zile de la părăsirea cuibului. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea și distrugerea habitatelor specifice, în special prin amenajarea plajelor și extinderea zonelor urbane sunt cele mai importante amenințări la adresa speciei, și cele responsabile de declinul acesteia. Acumularea deșeurilor plastice și petroliere în zonele de coastă sunt amenințări suplimentare care afectează specia.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII