Expand pic

Pelican comun

Pelecanus onocrotalus

Deschide galerie
Foto: Daniel Petrescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPelecaniformes

FamiliaPelecanidae

GenulPelecanus

SpeciaPelecanus onocrotalus

Descriere

Este o specie de pelican de talie mare, cu dimorfism sexual redus, femela având dimensiuni mai mici decât ale masculului. Penajul general este alb, cu nuanțe roz-gălbui, excepție făcând penele de zbor ale aripilor (remigele), care sunt de culoare neagră și variază către gri închis spre interiorul aripii, contrastând cu restul penajului alb. Pe cap prezintă pene alungite care formează o creastă atârnată pe spate. Sacul gular este de culoare gri-gălbui, mai intens colorat în perioada de cuibărire, picioarele sunt de culoare galben-rozaliu, iar pielea din jurul ochilor este lipsită de pene și are o culoare rozalie. Lungimea corpului este de 140 - 175 cm, anvergura de 226 - 360 cm, iar greutatea este de 9 - 15 kg în cazul masculilor și 5 - 9 kg în cazul femelelor.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele genului, Pelecanus, provine din denumirea grecească a pelicanilor - pelekanos. Numele speciei provine din neogreacă, onokrotalos - fiind tot un sinonim pentru pelican.

Localizare si comportament

Distribuție
Specia are o distribuție fragmentată pe tot arealul, fiind prezentă din sud-estul Europei până în estul Kazahstanului și nordul Indiei, precum și în Africa Sub-sahariană. Iernează în Africa și în sud-vestul Asiei. În România cuibărește în Delta Dunării, într-o singură locație (colonie).
Fenologie
Specia cuibărește în România. Unii indivizi izolați rămân în România și în timpul iernii.
Habitate
Specia preferă în perioada de cuibărit zonele umede cu ape dulci sau salmastre și habitate palustre extinse, cum sunt lagunele, deltele și zonele mlăștinoase.
Hrană
Este o specie ihtiofagă, consumând în principal ciprinide. Se hrănește de cele mai multe ori în grupuri, în ape cu adâncime mică.
Alte informații
Cea mai mare colonie de cuibărire a pelicanilor comuni din Europa se află în Delta Dunării, pe Lacul Hrecisca.

Populatie

Populația globală a speciei este estimată la 265 000 - 295 000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 4 900 - 5 600 de perechi, tendința populațională la nivel european este considerată crescătoare. Populația cuibăritoare din România este estimată la 4100 - 4480 perechi, tendința populațională fiind stabilă.

Reproducere

Perioada de cuibărire se desfășoară începând cu sfârșitul lunii martie. Ponta este formată din 1 - 3 ouă (ce obicei 2 ouă) care sunt incubate pentru o perioadă de 29 - 36 de zile. Puii sunt hrăniți la cuib în prima parte a vieții și sunt capabili de zbor la 65 - 75 de zile de la eclozare. Cuibărește în colonii, cuiburile fiind de obicei sub forma unor adâncituri în sol, căptușite cu materiale vegetale.

Amenintari si masuri de conservare

Principalele amenințări asupra speciilor sunt legate de pierderea sau scăderea calității zonelor umede, prin activități ca: drenarea zonelor umede și schimbarea utilizării terenurilor (transformarea zonelor umede în terenuri arabile sau pășuni), poluarea apelor de suprafață etc. Alte amenințări asupra speciei sunt: deranjul în apropierea coloniilor, cauzat de obicei de turismul ornitologic, braconajul pe rutele de migrație, bioacumularea de substanțe nocive, eutrofizarea etc.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII