Expand pic

Egretă mică

Egretta garzetta

Deschide galerie
Foto: Alexandra Ion
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPelecaniformes

FamiliaArdeidae

GenulEgretta

SpeciaEgretta garzetta

Descriere

Egreta mică este o specie caracteristică zonelor umede întinse. Este zveltă şi elegantă, cu o lungime a corpului de 55-65 cm şi o greutate de 350-550 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 88-106 cm. Adulții au înfăţişare similară. Penajul este complet alb. Degetele galbene, ce contrastează cu picioarele şi ciocul negre, sunt semnele distinctive care o deosebesc de egreta mare. În partea posterioară a capului are 2-3 pene ornamentale lungi şi înguste care în secolul XIX erau vândute caselor de modă pentru împodobirea pălăriilor. 

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din cuvântul francez aigrette cu referire la penele ornamentale lungi din partea posterioară a capului. Numele de specie nu are o origine precisă şi se consideră a fi de la garzetta – numele italian al egretei mici.

Localizare si comportament

Este răspândită în jumătatea sudică a continentului european, sudul și sud-estul Asiei, Africa și Australia. În România cuibărește în zonele umede întinse din regiunile de câmpie și dealuri joase, mai ales în afara lanțului Carpatic. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci şi cormorani. Este specia cea mai tăcută dintre stârci. Vânează stând la pândă sau deplasându-se cu atenţie în ape mici. Iernează pe continentul african. Longevitatea maximă cunoscută este de 22 de ani şi patru luni.
Se hrăneşte cu pești mici, amfibieni şi alte animale acvatice (insecte, melci, viermi etc).

Populatie

Populația mondială a speciei este de 660 000 - 3 150 000 de indivizi. Populația europeană estimată a speciei este relativ mică, fiind cuprinsă între 66 700 - 84 800 de perechi. Tendința la nivel european este crescătoare.
În România, populația cuibăritoare este estimată la 4 000 - 8 000 de perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.

Reproducere

Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe sălcii şi uneori în stuf sau lăstărişuri dese din apropierea bălţilor. La construirea cuibului, alcătuit din crengi şi stuf, participă cei doi părinţi. Femela depune 3-4 ouă în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii mai şi prima jumătate a lunii iunie, cu o dimensiune medie de 46,54 x 33,67 mm. Încubaţia este asigurată de ambii părinţi. După 21-25 de zile puii eclozează şi rămân în cuib în jur de 30 de zile, dar continuă să fie hrăniţi de părinţi până la 40 de zile când devin independenţi.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea sălciilor iarna ca material pentru foc de către localnici şi deranjul coloniilor reprezintă principalele ameninţări ce afectează specia. Ca măsuri de conservare se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânătorii în zonele coloniilor cunoscute. 

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII