Expand pic

Vânturel de seară

Falco vespertinus

Rara Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulFalconiformes

FamiliaFalconidae

GenulFalco

SpeciaFalco vespertinus

Descriere

Vânturelul de seară, cunoscut şi sub denumirea de şoimuleţ de seară, este o specie caracteristică zonelor deschise cu pâlcuri de pădure aşa cum sunt stepele, păşunile, suprafeţele agricole cu altitudine redusă, deşi în Asia este prezent şi la 1500 m. Lungimea corpului este de 28-34 cm şi are o greutate medie de 130-197 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 65-76 cm. Este un şoim de talie medie spre mică, cu o siluetă apropiată de a vânturelului roşu ( Falco tinnunculus ) şi a şoimului rândunelelor ( Falco subbuteo ). Atinge penajul complet caracteristic adultului în al treilea an. Masculul are în penaj o combinaţie unică între albastrul-gri-închis (ardezie) de pe corp şi roşul ruginiu de pe penele picioarelor şi subcodale. Femela este mai mare şi are penajul gri-albastru pe spate şi ruginiu pe corp. Se hrăneşte în special cu insecte, mamifere mici, broaşte şi şerpi.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din cuvântul latin falx – seceră, cu referire la silueta cu aripi lungi şi ascuţite sau, după alte surse, din falcate cu referire la ciocul sau ghearele curbate. Numele de specie provine din cuvântul latin vespertinus – de seară, cu referire la preferinţa de a vâna în amurg.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Este o pasăre socială ce cuibăreşte în colonii. Pentru aceasta ocupă cuiburi vechi de răpitoare sau corvide, fiind în acest fel dependentă de coloniile de ciori de semănătură ( Corvus frugilegus ). Cea mai mare parte a hranei formată din insecte o capturează în zbor. Uneori „planează la punct fix„ sau merge pe sol căutându-şi prada. Cel mai activ vânează la răsărit şi în amurg, când poate fi văzut zburând la mică înălţime, deasupra râurilor. Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de 13 ani şi trei luni.

Populatie

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 26000-39000 de perechi. A marcat un declin semnificativ în perioada 1970-1990. Deşi în unele ţări în perioada 1990-2000 aceasta s-a menţinut stabilă, a continuat să descrească în Rusia şi în tot estul continentului, determinând o tendinţă de scădere pe ansamblu.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie şi în prima parte a lunii mai. Femela depune 3-4 ouă în a doua parte a lunii mai şi începutul lunii iunie, cu o dimensiune medie de 36,5 x 28,9 mm. Incubaţia durează în medie 27-28 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători la 27-30 de zile şi devin complet independenţi după încă o săptămână.

Amenintari si masuri de conservare

Absenţa locurilor de cuibărit ca urmare a reducerii efectivelor de ciori în unele zone, defrişarea pâlcurilor de copaci din zonele de cuibărit, intensificarea agriculturii prin folosirea pesticidelor sunt principalele pericole pentru specie. Un program de conservare a populaţiei cuibăritoare din Ungaria şi vestul României s-a desfăşurat printr-un proiect LIFE în care partener în România a fost Grupul Milvus.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII