Expand pic

Stârc pitic

Ixobrychus minutus

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPelecaniformes

FamiliaArdeidae

GenulIxobrychus

SpeciaIxobrychus minutus

Descriere

Stârcul pitic este o specie caracteristică zonelor umede cu maluri acoperite de stuf şi răchită. Adulţii au o lungime a corpului de 33-58 cm, fiind ceva mai mici decât găinuşa de baltă, şi au o greutate de 140-150 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 49-58 cm. Adulţii au înfăţişare diferită. Femela are pe spate o culoare maronie cu striaţii negre, comparativ cu masculul care este negru pe spate. Se hrăneşte cu peştişori, broaşte, insecte acvatice şi larvele acestora, uneori şi cu puişori ai altor specii de păsări ce trăiesc în stuf.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen derivă din cuvintele de origine greacă iksos – clei de vâsc şi prin extensie lichid vâscos, mâlos şi brychos – sub apă, cu referire la faptul că trăieşte în apă murdară. Numele de specie provine din cuvântul latin minutus – mic ca mărime, cu referire la dimensiunile sale.

Localizare si comportament

Specia apare pe tot continentul cu excepţia peninsulei Scandinave şi Marii Britanii unde este o apariţie rară. Este o specie sfioasă, retrasă, cu o viaţă ascunsă, fiind greu de observat. Atunci când este deranjată preferă să se depărteze prin alergare decât în zbor sau rămâne nemişcată în stuful dens unde cu greu poate fi detectată. Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de şase ani şi 11 luni.

Populatie

Populaţia europeană estimată a speciei este relativ mică, cuprinsă între 60000-120000 de perechi. În perioada 1970-1990 a înregistrat un declin accentuat care încă nu a fost recuperat, deşi în perioada 1990-2000 populaţia a rămas relativ stabilă. În România, populaţia estimată este cuprinsă între 8500-10000 de perechi şi numai Rusia şi Ucraina au populaţii mai mari.

Reproducere

Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe trestie căzută la pământ din anul precedent sau pe ramuri de răchită aflate la joasă înălţime (sub 50 cm). La construirea cuibului, ce are forma unei farfurii puţin adânci şi este alcătuit din trestie, papură şi alte resturi vegetale, participă de obicei cei doi părinţi. Femela depune în a doua parte a lunii mai, dar în funcţie de caracteristicile fiecărui an şi în luna iunie, un număr de 5-7 ouă cu o dimensiune medie de 37,3 x 26,6 mm. Incubaţia este asigurată de ambii părinţi. După 16-19 zile puii eclozează şi rămân în cuib pe o perioadă de 7-9 zile fiind hrăniţi cu larve de insecte, insecte, mormoloci şi chiar lipitori. După circa o lună de la eclozare devin zburători şi îşi pot asigura singuri hrana.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor şi arderea stufului reprezintă, împreună cu poluarea apelor şi prădarea cuiburilor de către porcii mistreţi, principalele pericole care afectează specia. Ca măsuri de conservare a speciei se încurajează tăierea succesivă a stufului astfel încât acesta să formeze o structură mozaicată şi reducerea deranjului prin interzicerea vânătorii.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII