Ordinul Ciconiiformes > Familia Ardeidae > Genul Nycticorax > Specia Nycticorax nycticorax
Expand pic

Stârc de noapte

Nycticorax nycticorax

Deschide galerie
Foto: Daniel Petrescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCiconiiformes

FamiliaArdeidae

GenulNycticorax

SpeciaNycticorax nycticorax

Descriere

Stârcul de noapte este o specie caracteristică zonelor umede cu apă dulce sau chiar sărată. Are o lungime a corpului de 58-65 cm şi o greutate de circa 800 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 90-100 cm. Adulţii au înfăţişare similară. În partea posterioară a capului au 3-4 pene albe, înguste, cu o lungime de 18-20 cm. Tinerii au în prima iarnă un penaj maroniu, cu striuri albe. Tinerii în iarna a doua au spatele maroniu comparativ cu cel negru al adulţilor. Se hrăneşte mai ales cu peşti, la care se adaugă larve de insecte, mormoloci, lipitori şi chiar şoareci.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen şi specie provin de la cuvintele greceşti nyctos – noapte şi corax – corb, cu referire probabil la obiceiul de a fi activ noaptea.

Localizare si comportament

Este prezentă în jumătatea sudică şi estică a continentului european. Este o specie nocturnă, fiind vizibilă dimineaţa devreme sau la apusul soarelui. În timpul zilei se retrage în copaci sau tufişuri. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci şi cormorani. În timpul clocitului, schimbarea partenerilor la cuib se face conform unui ritual specific. Iernează pe continentul african. Longevitatea maximă cunoscută este de 17 ani.

Populatie

Populaţia europeană estimată a speciei este relativ mică fiind cuprinsă între 63000-87000 de perechi. În perioada 1970-1990 a înregistrat un declin moderat. Deşi populaţia s-a menţinut stabilă sau a fluctuat, în perioada 1990-2000 nivelul acesteia, anterior perioadei de declin, nu a fost recuperat. În România, populaţia estimată este de 6500-8000 de perechi şi numai Italia, Ucraina şi Rusia au populaţii mai mari.

Reproducere

Soseşte la sfârşitul lunii martie sau început de aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este amplasat pe sălcii şi numai uneori pe trestii bătrâne. La construirea cuibului, ce are forma unei farfurii puţin adânci alcătuită din crenguţe şi stuf, participă cei doi părinţi. Femela depune în perioada cuprinsă între sfârşitul lui aprilie şi iunie (în funcţie de caracteristicile climatice ale anului), un număr de 4-5 ouă cu o dimensiune medie de 51,05 x 35,1 mm. Culoarea ouălor este verde-albăstrui. Incubaţia este asigurată de ambii părinţi. După 21-22 de zile puii eclozează şi rămân în cuib 21-28 de zile, dar continuă să fie hrăniţi de părinţi până la 50-56 de zile, când devin independenţi.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor umede, tăierea sălciilor iarna ca material pentru foc de către localnici şi deranjul coloniilor reprezintă principalele pericole ce afectează specia. Ca măsuri de conservare se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi interzicerea vânătorii. Reconstrucţia ecologică a zonelor umede din Delta Dunării şi de pe cursul inferior al Dunării rămâne o prioritate.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII