Expand pic

Spârcaci

Tetrax tetrax

Deschide galerie
Foto: Sebastian Bugariu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulGruiformes

FamiliaOtididae

GenulTetrax

SpeciaTetrax tetrax

Descriere

Specia este întâlnită în pajiști uscate, terenuri agricole, pășuni și fânețe. Asemănător la mărime cu un fazan, lungimea corpului de 40-45 cm, anevergura aripilor de 90-110 cm și greutatea corpului de 830 g. În sezonul de împerechere, masculii au partea superioară maronie, partea inferioară albă și un gât negru mărginit de o bandă albă. Fața este albastră-gri și creștetul este maroniu dungat. În zbor aripile sunt albe. În afara sezonului de împerechere masculilor și femelelor le lipsesc gâtul negru și alb, iar femelele au partea inferioară neagră. Ciocul este gri, ochii sunt galbeni și picioarele sunt gri-gălbui. Se hrănește cu nevertebrate, material vegetal, amfibieni și rozătoare. Longevitatea în sălbăticie este de 10 ani. 

Localizare si comportament

Cuibărește în sud-vestul Europei și sudul Rusiei. Păsările din vestul Europei iernează în bazinul mediteraneean și păsările din est iernează în Turcia, Caucaz și sudul Asiei. Păsările se mută în sud în lunile septembrie-octombrie și se reîntorc în teritoriile de cuibărit în lunile martie-aprilie. Reproducerea începe de la vârsta de 2 ani. În timpul curtării masculii se adună într-un lek și își etalează penajul în timp ce lovesc solul, sar în sus, lovesc cu aripile și ridică creasta de pe gât pentru a-și etala modelul penajului. Femelele vizitează lek-ul numai pentru împerechere – sistem de împerechere poligam. Cuibul este instalat într-o adâncitură în pământ în vegetație joasă.

Populatie

Populația cuibăritoare europeană este mare de 120.000-300.000 de perechi. Specia a suferit un declin începând cu anul 1970 în ciuda creșterii din unele țări în perioada 1990-2000. În prezent, specia nu cuibărește în România.

Reproducere

Ouăle sunt depuse în perioada februarie-iunie. 2-5 ouă de 53x38 mm în dimensiune sunt clocite de femelă pentru 20-22 zile. Puii sunt hrăniți de femelă și dezvoltă penajul la 25-30 zile de la eclozare, dar pot rămâne cu ea pe perioada primei ierni. Are o singură generație pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Specia este amenințată de transformarea habitatelor de pajiște în terenuri agricole, precum și de utilizarea pesticidelor care reduc disponibilitatea prăzii insecte, coliziunea cu liniile de tensiune și presiunea generată de vânătoare. Este necesară o îmbunătățire a managementului și protecției habitatului de cuibărit.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII