Expand pic

Şorecar mare

Buteo rufinus

Deschide galerie
Foto: Sebastian Bugariu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulFalconiformes

FamiliaAccipitridae

GenulButeo

SpeciaButeo rufinus

Descriere

Şorecarul mare este o specie caracteristică zonelor deschise, aride, stepice şi terenurilor agricole abandonate. Lungimea corpului este de 50-58 cm şi greutatea medie de 1100 g pentru mascul şi 1300 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 130-155 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Este o pasăre foarte atractivă, cu o variabilitate mare a penajului, acesta putând fi roşiatic, pal sau închis. Se hrăneşte cu mamifere mici, păsări, reptile şi insecte.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din cuvântul latin buteo – şorecar. Numele de specie derivă din latinescul rufus – roşiatic, cu referire la penajul păsării.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în sud-estul continentului european. Pentru hrănire, planează în cercuri largi utilizând curenţii calzi ascendenţi, pluteşte „staţionar„ sau pândeşte prada de pe stâlpi sau alte puncte fixe. Urmăreşte în miriştile aprinse animalele care fug de foc şi pândeşte intrările în galeriile rozătoarelor. Cuibăreşte în copacii de la marginea zonelor deschise, în crăpăturile stâncilor sau reconstruieşte cuiburile părăsite ale altor specii. Iernează în Africa. Longevitatea maximă cunoscută este de opt ani şi şase luni.

Populatie

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 8700-15000 de perechi. A manifestat un declin accentuat în perioada 1970-1990. Deşi populaţia s-a menţinut stabilă în majoritatea teritoriilor, în perioada 1990-2000 a scăzut în Turcia, ceea ce a influenţat tendinţa întregii populaţii. Cele mai mari efective se înregistrează în Turcia, Azerbaijan şi Rusia.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în aprilie. Cuibul este alcătuit din crengi care formează o împletitură. Femela depune o dată pe an 3-5 ouă. Incubaţia durează 33-35 de zile. Puii devin independenţi după 40-45 zile.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor în zonele de cuibărit prin reducerea suprafeţelor de stepă, intensificarea agriculturii şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole ce afectează specia.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII