Expand pic

Scoicar

Haematopus ostralegus

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaHaematopodidae

GenulHaematopus

SpeciaHaematopus ostralegus

Descriere

Scoicarul este o specie cu răspândire largă, ocupând coastele continentului european, estul și centrul Asiei, precum și coastele nordice ale Africii și estul îndepărtat al Asiei, respectiv estul Chinei și Rusiei. În Marea Britanie există o populație rezidentă a scoiarului care nu părăsește această regiune pe tot parcursul anului, iar în România specia ajunge doar în pasaj, putând fi observată pe malurile râurilor interioare sau pe litoralul Mării Negre. Habitatul specific al scoicarului este cel de estuare cu stâncărie sau nisip, precum și malurile mâloase ale lacurilor și râurilor interioare. Este o pasăre greoaie, cu penaj negru pe cap, spate și piept, iar pe partea inferioară este albă. Ciocul lung și ochii sunt de culoare roșie. Se hrănește de obicei cu scoici și melci cărora le sparge cochilia cu ajutorul ciocului, de unde i se trage și denumirea de scoicar. Lungimea corpului este de 39-44 cm, din care ciocul are 8-9 cm, iar anvergura aripilor este de 72-83 cm, cu o masă corporală de 380-520 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de  42-43 ani.

Localizare si comportament

Scoicarii sunt specii migratoare, deplasându-se dinspre continentul african spre cel central asiatic și nordul Europei în vederea cuibăririi în lunile martie-aprilie și revin în teritoriile de iernat din nordul Africii și sudul Asiei, spre sfârșitul lunii august, început de septembrie. În pasaj pot traversa centrul Europei, poposind și pe malurile râurilor interioare ale României sau pe litoralul Mării Negre. În perioada de cuibărit cuibul este amenajat într-o adâncitură pe terenuri stâncoase sau nisipoase, deseori neavând nici un material evident decât pietre sau fragmente de coajă de copac. Cuibărește de obicei solitar sau în grupuri mici de perechi, perechile fiind monogame pe durata cuibăritului. Puii sunt îngijiți de părinți un timp foarte scurt, până când pot să-și obțină singuri hrana, apoi îi urmăresc pe părinți până când învață să zboare. Dieta scoicarilor este bazată în general pe scoici și melci, dar pot consuma și larve, insecte și alte nevertebrate găsite pe malurile apelor. Păsările devin active pentru reproducere din al treilea an de viață.

Populatie

Populația europeană este relativ mare, având până la 300.000 de perechi cuibăritoare, majoritatea staționate în nordul și vestul Europei, dar a crescut substanțial în perioada 1970-1990. Cu toate că moajoritatea populațiilor au rămas stabile sau au crescut în perioada 1990-2000, a suferit o scădere în Olanda, survenind astfel o scădere moderată per total. În România specia are o prezență redusă de până la 150-200 de indivizi de la an la an observați în pasaj.

Reproducere

Femelele depun 2-3 ouă în lunile aprilie-mai, incubația fiind de 27-29 zile. Puii părăsesc cuibul la o 1-2 zile de la eclozare, învățând foarte repede să-și găsească hrana. Puii pot zbura după aproximativ 34-37 de zile de la părăsirea cuibului. Perechile au o singură pontă pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea și distrugerea habitatelor specifice, precum și extinderea zonelor urbane și acumularea deșeurilor plastice și petroliere în zonele de coastă sunt principalele amenințări care prejudiciază prezența speciei. Igienizarea și colectarea selectivă a deșeurilor acumulate în zonele de cuibărit ale speciei pot ajuta la păstrarea habitatelor acestei specii. De asemenea interzicerea amenajării unor noi porturi sau șantiere navale în vecinătatea sau în interiorul habitatelor de cuibărit ale acestei specii pot ajuta la creșterea efectivelor populaționale ale ei.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII