Foto: Ciprian Fântână
Descriere
Prundăraşul de munte, cunoscut şi sub denumirea de ploier de munte, este
o specie caracteristică zonelor arctice şi alpine cu pajişti umede.
Lungimea corpului este de 20-24 cm şi are o greutate de 86-142 g.
Anvergura aripilor este de circa 57-64 cm. Este puţin mai mic decât
ploierul auriu ( Pluvialis apricaria ). Adulţii au înfăţişare
similară, femela fiind puţin mai mare şi având culorile penajului mai
intense. Capul este negru, spatele cenuşiu iar pieptul ruginiu. Se
hrăneşte cu insecte, viermi, melci, seminţe şi resturi vegetale.
Prundăraşul de munte, cunoscut şi sub denumirea de ploier de munte, este
o specie caracteristică zonelor arctice şi alpine cu pajişti umede.
Lungimea corpului este de 20-24 cm şi are o greutate de 86-142 g.
Anvergura aripilor este de circa 57-64 cm. Este puţin mai mic decât
ploierul auriu ( Pluvialis apricaria ). Adulţii au înfăţişare
similară, femela fiind puţin mai mare şi având culorile penajului mai
intense. Capul este negru, spatele cenuşiu iar pieptul ruginiu. Se
hrăneşte cu insecte, viermi, melci, seminţe şi resturi vegetale.
mai putin
Etimologia denumirii stiintifice
Numele de gen derivă de la latinescul kharadrios – pasăre ce trăieşte pe văile râurilor. Numele de specie derivă din grecescul moros – prostănac, cu referire probabil la faptul că permite o apropiere mare a oamenilor din preajmă fără să zboare.
Numele de gen derivă de la latinescul kharadrios – pasăre ce trăieşte pe văile râurilor. Numele de specie derivă din grecescul moros – prostănac, cu referire probabil la faptul că permite o apropiere mare a oamenilor din preajmă fără să zboare. mai putin
Localizare si comportament
Este o specie prezentă în nordul continentului european şi în zone
montane din sudul Europei. Cuibăreşte solitar, dar şi în grupuri
dispersate de 2-5 perechi, acolo unde teritoriul de cuibărit este
limitat. Se hrăneşte în afara teritoriului pe care îl apără. Cuibul
aşezat pe pământ în vegetaţie scurtă este căptuşit cu muşchi. Poate
scoate două serii de pui într-un sezon. După depunerea primei ponte,
femelele caută noi parteneri desfăşurând zboruri specifice ritualului
nupţial, mai ales când ponta a fost depusă la începutul sezonului. Dacă
sezonul este înaintat, masculul poate ajuta la incubarea ouălor.
Migrează mai ales în grupuri mici de 3-6 exemplare, dar şi în stoluri
mai mari de 20-80 de exemplare. Iernează în regiunea Mării Caspice.
Este o specie prezentă în nordul continentului european şi în zone
montane din sudul Europei. Cuibăreşte solitar, dar şi în grupuri
dispersate de 2-5 perechi, acolo unde teritoriul de cuibărit este
limitat. Se hrăneşte în afara teritoriului pe care îl apără. Cuibul
aşezat pe pământ în vegetaţie scurtă este căptuşit cu muşchi. Poate
scoate două serii de pui într-un sezon. După depunerea primei ponte,
femelele caută noi parteneri desfăşurând zboruri specifice ritualului
nupţial, mai ales când ponta a fost depusă la începutul sezonului. Dacă
sezonul este înaintat, masculul poate ajuta la incubarea ouălor.
Migrează mai ales în grupuri mici de 3-6 exemplare, dar şi în stoluri
mai mari de 20-80 de exemplare. Iernează în regiunea Mării Caspice.
mai putin
Populatie
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între
11000-42000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi
în perioada 1990-2000 s-a înregistrat o scădere a efectivelor în
Finlanda şi Marea Britanie, populaţia europeană a scăzut puţin pe
ansamblu deoarece s-a menţinut stabilă în Norvegia şi Suedia. Pentru
România, au fost menţionate cuiburi în zona Cindrel la începutul
secolului trecut. Cele mai mari efective cuibăritoare sunt în Norvegia,
Suedia şi Rusia.
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între
11000-42000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi
în perioada 1990-2000 s-a înregistrat o scădere a efectivelor în
Finlanda şi Marea Britanie, populaţia europeană a scăzut puţin pe
ansamblu deoarece s-a menţinut stabilă în Norvegia şi Suedia. Pentru
România, au fost menţionate cuiburi în zona Cindrel la începutul
secolului trecut. Cele mai mari efective cuibăritoare sunt în Norvegia,
Suedia şi Rusia.
mai putin
Reproducere
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii mai. Femela depune
în mod obişnuit trei ouă, de la sfârşitul lunii mai şi până la mijlocul
lunii iulie, cu o dimensiune medie de 41,2 x 28,7 mm. Incubaţia durează
21-26 de zile şi este asigurată de mascul, uneori contribuind şi femela.
La o zi după eclozare, puii părăsesc cuibul şi sunt îngrijiţi de către
mascul. Puii devin zburători la 25-30 de zile.
Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii mai. Femela depune
în mod obişnuit trei ouă, de la sfârşitul lunii mai şi până la mijlocul
lunii iulie, cu o dimensiune medie de 41,2 x 28,7 mm. Incubaţia durează
21-26 de zile şi este asigurată de mascul, uneori contribuind şi femela.
La o zi după eclozare, puii părăsesc cuibul şi sunt îngrijiţi de către
mascul. Puii devin zburători la 25-30 de zile.
mai putin
Amenintari si masuri de conservare
Degradarea habitatelor determinată de suprapăşunat şi creşterea deranjului sunt principalele pericole ce afectează specia.
Degradarea habitatelor determinată de suprapăşunat şi creşterea deranjului sunt principalele pericole ce afectează specia.
mai putin
Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)
GALERIE POZE SI ILUSTRATII