Expand pic

Prundăraş de munte

Eudromias morinellus

Foarte rara
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaCharadriidae

GenulEudromias

SpeciaEudromias morinellus

Descriere

Prundăraşul de munte, cunoscut şi sub denumirea de ploier de munte, este o specie caracteristică zonelor arctice şi alpine cu pajişti umede. Lungimea corpului este de 20-24 cm şi are o greutate de 86-142 g. Anvergura aripilor este de circa 57-64 cm. Este puţin mai mic decât ploierul auriu ( Pluvialis apricaria ). Adulţii au înfăţişare similară, femela fiind puţin mai mare şi având culorile penajului mai intense. Capul este negru, spatele cenuşiu iar pieptul ruginiu. Se hrăneşte cu insecte, viermi, melci, seminţe şi resturi vegetale.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen derivă de la latinescul kharadrios – pasăre ce trăieşte pe văile râurilor. Numele de specie derivă din grecescul moros – prostănac, cu referire probabil la faptul că permite o apropiere mare a oamenilor din preajmă fără să zboare.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în nordul continentului european şi în zone montane din sudul Europei. Cuibăreşte solitar, dar şi în grupuri dispersate de 2-5 perechi, acolo unde teritoriul de cuibărit este limitat. Se hrăneşte în afara teritoriului pe care îl apără. Cuibul aşezat pe pământ în vegetaţie scurtă este căptuşit cu muşchi. Poate scoate două serii de pui într-un sezon. După depunerea primei ponte, femelele caută noi parteneri desfăşurând zboruri specifice ritualului nupţial, mai ales când ponta a fost depusă la începutul sezonului. Dacă sezonul este înaintat, masculul poate ajuta la incubarea ouălor. Migrează mai ales în grupuri mici de 3-6 exemplare, dar şi în stoluri mai mari de 20-80 de exemplare. Iernează în regiunea Mării Caspice.

Populatie

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 11000-42000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. Deşi în perioada 1990-2000 s-a înregistrat o scădere a efectivelor în Finlanda şi Marea Britanie, populaţia europeană a scăzut puţin pe ansamblu deoarece s-a menţinut stabilă în Norvegia şi Suedia. Pentru România, au fost menţionate cuiburi în zona Cindrel la începutul secolului trecut. Cele mai mari efective cuibăritoare sunt în Norvegia, Suedia şi Rusia.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii mai. Femela depune în mod obişnuit trei ouă, de la sfârşitul lunii mai şi până la mijlocul lunii iulie, cu o dimensiune medie de 41,2 x 28,7 mm. Incubaţia durează 21-26 de zile şi este asigurată de mascul, uneori contribuind şi femela. La o zi după eclozare, puii părăsesc cuibul şi sunt îngrijiţi de către mascul. Puii devin zburători la 25-30 de zile.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor determinată de suprapăşunat şi creşterea deranjului sunt principalele pericole ce afectează specia.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)