Expand pic

Presură de grădină

Emberiza hortulana

Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaEmberizidae

GenulEmberiza

SpeciaEmberiza hortulana

Descriere

Presura de grădină este caracteristică zonelor deschise uscate cu vegetaţie puţină şi pâlcuri de copaci sau tufe. Apare până la o altitudine de 2000 m în spaţiul mediteranean. Ca mărime este similară ciocârliei de câmp, cu o lungime a corpului de 15-16,5 cm şi o greutate de 18-30 g. Anvergura aripilor este de 23-29 cm. Se distinge de alte presuri prin penajul galben al gâtului şi abdomenul cărămiziu. Ciocul şi picioarele sunt roz. De aproape se poate observa cercul alb-gălbui din jurul ochiului. Ciocul este conic şi robust pentru a sparge învelişul seminţelor cu care se hrăneşte. O parte a hranei este formată şi din nevertebratele pe care le prinde pe sol.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine de la cuvântul german embritz – presură. Numele de specie derivă din cuvântul latin hortulanus – de grădină.

Localizare si comportament

Este o specie larg răspândită pe continentul european. Migrează în stoluri mici formate din 5-50 de exemplare. Specia are tendinţa de a cuibări oarecum grupat şi de aceea este dificil de apreciat densitatea perechilor. Masculii se pot auzi la distanţe de 20-50 m unul de celălalt, ceea ce indică faptul că masculul apără un teritoriu relativ restrâns. În habitatele caracteristice, densitatea estimată variază între 2-20 de perechi/km 2 . Cuibul este construit de obicei pe sol la adăpostul tufişurilor, de către femelă, într-un interval de 2-4 zile şi este alcătuit din iarbă şi frunze. La interior este căptuşit cu rădăcini fine, păr şi pene. Uneori îşi construieşte cuibul şi în tufişuri sau arbori scunzi. Iernează în Africa, în Guinea, Nigeria, Coasta de Fildeş şi Etiopia. Longevitatea cunoscută este de cinci ani şi opt luni.

Populatie

Populaţia europeană este foarte mare, cuprinsă între 5200000-16000000 de perechi. A înregistrat un declin semnificativ în perioada 1970-1990. Deşi în perioada 1990-2000 în unele ţări efectivele s-au menţinut stabile, în cele mai multe ţări europene au continuat să scadă, tendinţă manifestată şi în Turcia. Numărul estimat în România este de 125000-225000 de perechi. Cele mai mari efective sunt în Turcia, Rusia şi Polonia.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în aprilie. Este o specie monogamă. Femela depune în mod obişnuit 4-5 ouă, cu o dimensiune de 20 x 15 mm şi o greutate medie de 2,5 g. Incubaţia durează 11-12 zile, fiind asigurată de către femelă. În toată această perioadă masculul o protejează. Puii sunt hrăniţi de ambii părinţi şi devin zburători după 12-13 zile. Depune o singură pontă pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor, intensificarea agriculturii şi braconajul au un efect semnificativ asupra populaţiei. Păstrarea unui mozaic de habitate cu prezenţa pâlcurilor de copaci şi a arbuştilor în zonele deschise agricole contribuie la conservarea speciei. În trecut, inclusiv în sec. XX, în Franţa era considerată o delicatesă. Păsările erau capturate vii şi închise în cuşti fără lumină. Ca reacţie la întuneric, păsările mâncau aproape în permanenţă ceea ce determina îngrăşarea acestora. Ca hrană era folosit meiul. Apoi erau înecate în Armagnac (brandy) şi prăjite. Se consumau întregi, inclusiv oasele, la preţuri mari, în restaurante celebre. În Cipru acestea se pregăteau sub formă de murături cu oţet şi plante aromatice şi se păstrau în butoiaşe ce conţineau fiecare 300-400 de exemplare. Şi la începutul sec. XX, Cipru exporta anual 400-500 de butoiaşe.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII