Expand pic

Potârniche

Perdix perdix

Deschide galerie
Foto: Raazvan Zinica
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulGalliformes

FamiliaPhasianidae

GenulPerdix

SpeciaPerdix perdix

Descriere

Potârnichea este o specie larg răspândită în toată Europa și vestul Asiei, fiind introdusă și în America de Nord în urmă cu aproximativ 2 secole. Habitatul preferat al acestei specii este reprezentat de terenurile agricole, dar poate fi observată și în zone cu dune de nisip, turbării sau chiar zone mlăștinoase. Masculul și femela au aproximativ același colorit, exceptând pata maronie de pe piept care la mascul este evident mai mare. Culoarea predominantă a penajului este maro-cenușiu, cu coada ruginie, vizibilă când pasărea se ridică în aer. Capul este de culoare crem ruginiu, pe laterale prezentând striații maronii. Se hrănește în general cu iarbă și semințe la nivelul solului, iar în sezonul de cuibărit capturează și insecte. Lungimea corpului este de 29-31 cm, iar anvergura aripilor este de 40-50 cm, cu o masă corporală de 300-450 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 10-11 ani.

Localizare si comportament

Specia este sedentară și reprezentativă în habitatele agricole, de asemenea cuibărind și în habitate de stepă joase, respectiv pășuni sau fânațe, precum și zone inundabile din apropierea cursurilor de apă. Distribuția speciei este vastă în toată Europa și vestul Asiei, dar se regăsește și în America de Nord, aici fiind introdusă de om. Sezonul de cuibărit începe în lunile aprilie-mai și durează până în lunile septembrie-octombrie ale anului. Cuibul este amenajat la nivelul solului în adâncituri sau la baza vegetației dense, femela căptușindu-l cu puf și fire de iarbă sau crenguțe. În cazul în care cuibul sau ouăle sunt distruse femela poate depune o nouă pontă, dar în mod firesc specia are o singură generație de pui pe an. La sfârșitul sezonului de cuibărit, atât femelele cât și masculii se grupează în stoluri de până la 10-15 indivizi. Hrana este în mare parte vegetală, constând în semințe și cereale pe care le culege din terenurile agricole în urma treieratului, dar în sezonul de cuibărit consumă și insecte, moluște sau alte nevertebrate. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.

Populatie

Populația europeană este relativ mare, însumând până la 1.600.000-3.100.000 de perechi cuibăritoare, populația suferind un declin drastic în perioada 1970-1990. Cu toate că populația a crescut sau a rămas stabilă în unele țări din estul Europei în perioada 1990-2000, a continuat să scadă în mare parte a Europei centrale și de vest, astfel scăzând puternic per total. În România populația atinge aproximativ 120.000-180.000 de perechi.

Reproducere

Femelele depun 14-16 ouă în lunile martie-aprilie, incubația fiind de 18-21 zile. Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 40-55 zile de la eclozare, dar încep să se hrănească singuri la 10-14 zile de la eclozare. Masculul revine la cuib unde se îngrijește de pui împreună cu femela abia după eclozarea puilor, rămânând cu aceștia până când puii încep să se hrănească singuri. Perechile au o singură pontă pe an.

Amenintari si masuri de conservare

Mulți factori au contribuit la restrângerea habitatului și a reducerii efectivelor în România, cele mai frecvente fiind braconajul, extinderea zonelor urbane, exploatările de agregate din apropierea apelor curgătoare, precum și incendierea sezonieră a miriștilor. Ca măsuri de conservare se impun controlul vânătorii acestei specii, reducerea exploatărilor din apropierea sau din albiile apelor curgătoare și interzicerea arderii vegetației din pajiștile utilizate de specie ca habitat de cuibărit înainte de începerea sezonului de depunere a ouălor.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII