Expand pic

Pescăruş rozalb

Larus genei

Rara Deschide galerie
Foto: Emil Todorov
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCharadriiformes

FamiliaLaridae

GenulLarus

SpeciaLarus genei

Descriere

Pescăruşul rozalb, denumit şi martin cu cioc subţire, este o specie caracteristică lacurilor interioare şi coastelor nisipoase marine. Apare şi pe păşuni sau în zone mlăştinoase. Lungimea corpului este de 42-44 cm şi are o greutate de 220-350 g. Anvergura aripilor este de circa 102-110 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Penajul capului şi abdomenul sunt albe cu nuanţe roz-trandafirii, iar ciocul este roşu. Se hrăneşte cu insecte, larve, scoici, melci şi peşti mici.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din grecescul larus – pasăre de mare, probabil pescăruş. Numele de specie este o dedicaţie pentru Giuseppe Gene (1870-1837), naturalist italian.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Plonjează în apă după hrană, din zbor, de la o înălţime de circa un metru. Prinde şi insecte în zbor. Se hrăneşte mai puţin cu hoituri comparativ cu alte specii de pescăruşi. Cuibăreşte prima dată la 2-3 ani şi cea mai mare longevitate cunoscută este de 31 de ani. Este o specie gregară şi cuibăreşte în colonii mari de sute sau mii de cuiburi, uneori împreună cu alte specii. Cuibul este aşezat pe sol şi căptuşit cu vegetaţie, pene şi alte obiecte găsite. Iernează pe ţărmurile Mediteranei şi în Africa.

Populatie

Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 37000-56000 de perechi. Cea mai mare parte a populaţiei cuibăritoare apare în circa zece locaţii, specia fiind considerată localizată. Efectivele înregistrate au crescut numeric între 1970-1990 şi s-au menţinut stabile în perioada 1990-2000, cu excepţia Rusiei, unde acestea au scăzut. Pe ansamblu, populaţia este stabilă la nivel european. Cele mai mari efective cuibăritoare sunt în Ucraina, Turcia şi Italia. Dintre exemplarele care iernează în Europa, cele mai multe sunt prezente în Grecia, Italia şi Turcia.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii martie. Femela depune în mod obişnuit 2-3 ouă, până la jumătatea lunii mai, cu o dimensiune medie de 56,1 x 39,2 mm. Incubaţia durează în jur de 22 de zile. Puii sunt crescuţi în creşe, fiind conduşi la apă de către adulţi. Puii devin zburători la 30-37 de zile.

Amenintari si masuri de conservare

Distrugerea habitatelor umede în zonele de cuibărit, dar mai ales în cele situate pe traseul de migraţie, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activităţile umane sunt principalele pericole ce afectează specia. Reconstrucţia zonelor umede de pe traseul de migraţie şi realizarea de platforme atificiale pentru cuibărit sunt prioritare.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII