Expand pic

Pescăraş albastru

Alcedo atthis

Deschide galerie
Foto: Daniel Petrescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulCoraciiformes

FamiliaAlcedinidae

GenulAlcedo

SpeciaAlcedo atthis

Descriere

Pescăraşul albastru, cunoscut şi ca Ivan Pescarul, este caracteristic zonelor umede reprezentate de râuri, canale, lacuri cu apă dulce şi zonelor de coastă cu apă salmastră. Lungimea corpului este de 17-19,5 cm şi are o greutate de 34-46 g. Anvergura aripilor este de circa 24-28 cm. Adulţii au înfăţişare similară cu o singură excepţie, femela având o pată roşie la baza mandibulei. Penajul de pe spate apare albastru sau verde strălucitor în funcţie de direcţia razelor de lumină, fiind o apariţie ce impresionează. Pe piept şi pe abdomen este portocaliu-roşiatic. Se hrăneşte cu peşte şi nevertebrate. Longevitatea maximă cunoscută în sălbăticie este de 21 de ani, însă doar un sfert dintre adulţi trăiesc mai mult de un sezon.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele de gen provine din cuvântul latin alcyon – pescăraş albastru. Conform descrierii mitologice, Alcyon, fiica lui Eolus, a fost salvată din apă şi transformată în pescăraş albastru de către zei după naufragiul în care a murit soţul ei. Numele de specie atthis se consideră că provine de la o frumoasă femeie din Lesbos, favorită a poetei Sappho. În altă variantă mitologică atthis era numele unui tânăr indian, fiul lui Limniace, zeiţa ocrotitoare a Gangelui.

Localizare si comportament

Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Apare acolo unde apa este curată şi asigură o vizibilitate bună asupra peştilor, fiind o specie indicatoare a calităţii apei. Vânează stând pe ramurile tufişurilor sau copacilor ce atârnă deasupra apei şi plonjează prinzându-şi prada sau zboară la distanţă mică deasupra apei. Este monogamă şi teritorială, necesitând un aport de hrană zilnic echivalent cu 60% din greutatea sa, ceea ce implică controlul unui teritoriu de 1-3,5 km de-a lungul cursului apei. Ritualul nupţial este iniţiat de mascul, care urmăreşte femela căreia îi oferă hrană. Cuibăreşte în malul râurilor, unde perechea excavează un tunel lung de 60-90 cm ce se termină cu o cameră rotundă. Iernează în Africa, la sud de Sahara.

Populatie

Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 79000-160000 de perechi. A înregistrat un declin moderat în perioada 1970-1990. Deşi populaţia s-a menţinut fluctuantă sau chiar în creştere în perioada 1990-2000, încă nu a recuperat declinul înregistrat anterior.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii martie. Femela depune în mod obişnuit 6-7 ouă în lunile aprilie şi mai, cu o dimensiune medie de 22 x 19 mm şi o greutate medie de 4,3 g. Incubaţia durează în jur de 19-21 de zile şi este asigurată de ambii parteneri în timpul zilei şi de către femelă în timpul nopţii. Puii rămân în cuib 24-27 de zile şi pe măsură ce cresc vin la marginea tunelului pentru a fi hrăniţi. Pot depune două sau chiar trei ponte într-un sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Degradarea habitatelor şi amenajarea malurilor râurilor duc la pierderea locurilor de cuibărit. Iernile severe, când apele râurilor îngheţă, determină mortalităţi mari la această specie deoarece nu se poate hrăni. Inundaţiile care apar primăvara pot distruge cuiburile sau reduc posibilitatea de hrănire a puilor. Amenajarea de pereţi verticali de pământ pe malurile râurilor contribuie la creşterea teritoriilor favorabile pentru cuibărit.

Harti jpeg:

GALERIE POZE SI ILUSTRATII