Expand pic

Ochiuboului

Troglodytes troglodytes

Deschide galerie
Foto: Florian Andronache
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulPasseriformes

FamiliaTroglodytidae

GenulTroglodytes

SpeciaTroglodytes troglodytes

01:33

Descriere

Se regăsește într-o mare varietate de habitate cu vegetație joasă, inclusiv păduri, terenuri agricole, turbării, fânațe, parcuri și grădini. Are jumătate din mărimea unei brumărițe de pădure, lungimea corpului fiind de 8-12 cm, anvergura aripilor de 12-16 cm și greutatea corpului de 6-12 g. Are un corp mic de formă rotundă cu aripi scurte și rotunde și o coadă scurtă, uneori ținută ridicată și un cioc îngust. Penajul este pestriț maroniu pe partea superioară și opac pe partea inferioară. Aripile, flancurile și coada prezintă dungi negre. Sexele sunt similare. Se hrănește predominant cu nevertebrate, dar nuse dă înapoi de la pești mici, mormoloci, fructe de pădure și semințe. Longevitatea în sălbăticie este de 2 ani.

Localizare si comportament

Cuibărește pe tot cuprinsul Europei. Majoritatea populațiilor sunt sedentare cu toate că păsările care cuibăresc în regiunile nordice pot migra înspre sud spre climate mai calde pe timpul iernii. Se hrănește la sol ascunsă în vegetația deasă, sărind de la un tufiș la altul sau fugind pe sol. Reproducerea începe la vârsta de un an. Masculii își apără teritoriul pe tot parcursul anului. Primăvara masculii construiesc în aceste teritorii câteva cuiburi în formă de dom și atrag femelele în aceste cuiburi prin cântec. Un mascul se poate împerechea cu mai multe femele ce ocupă cuiburi în teritoriul său. Fiecare femelă selectează un cuib și îl căptușește cu pene.

Populatie

Populația cuibăritoare europeană este foarte mare de 23.000.000-40.000.000 de perechi și a crescut în majoritatea distribuției europene în perioada 1990-2000.

Reproducere

Sezonul de cuibărit începe în aprilie, atunci când femela depune 1-9 ouă de 16x13 mm în dimensiune și le clocește timp de 12-18 zile. Dacă masculul este monogam va ajuta la creșterea puilor, cu toate că majoritatea masculilor sunt poligami fiind prea ocupați cu apărarea teritoriului. Puii părăsesc cuibul 14-19 zile mai târziu, dar continuă să fie hrăniți de părinți pentru alte câteva săptămâni. Fiecare pereche pot crește 2-3 generații pe sezon.

Amenintari si masuri de conservare

Specia s-a adaptat bine la schimbările de habitat, în prezent fiind comun în parcuri și grădini exceptând habitatele lor tradiționale de pădure. Cuibăresc fără probleme și în cuiburi artificiale care pot fi folosite și ca loc de adăpost pe timpul iernii, ajutându-i să supraviețuiască temperaturilor scăzute.

Harti jpeg: Harta de distribuție a zonelor de cuibărire bazată pe pătrate ETRS 10Km (Raport Art. 12)

GALERIE POZE SI ILUSTRATII