Ordinul Falconiformes > Familia Accipitridae > Genul Neophron > Specia Neophron percnopterus
Expand pic

Hoitar

Neophron percnopterus

Deschide galerie
Foto: Doru Panaitescu
Taxonomie

RegnulAnimalia

ClasaAves

OrdinulFalconiformes

FamiliaAccipitridae

GenulNeophron

SpeciaNeophron percnopterus

Descriere

Hoitarul este o pasăre de pradă diurnă caracteristică zonelor aride şi stâncoase. Lungimea corpului este de 55-65 cm şi are o greutate de 2000-2400 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 155-170 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Penajul adultului este alb, cu penele de zbor de pe aripi negre, colorit la care ajunge după 4-5 ani. Păsările tinere au penajul maro-ciocolatiu. Se hrăneşte în principal cu hoituri de mamifere domestice şi sălbatice, păsări moarte, resturi organice de fructe, legume şi chiar excremente. Uneori prinde animale bolnave sau rănite, peşti şi insecte.

Etimologia denumirii stiintifice

Numele genului provine din mitologia greacă, unde tânărul Neophron este transformat de Zeus în vultur la rugămintea lui Aegypius. Numele speciei derivă din cuvintele greceşti perknos – negricios şi pteron – aripă, cu referire la penajul păsării.

Localizare si comportament

Este o specie răspândită în partea sudică a continentului european. Atinge maturitatea sexuală la 4-5 ani şi în captivitate trăieşte până la 37 de ani. Deşi se adună în grupuri la locurile de hrănire este o pasăre vazută solitar sau în perechi. Este o specie monogamă, la care perechea se păstrează mai multe sezoane, însă nesupravegheată de partener femela se împerechează şi cu alţi masculi. Cuibul este aşezat pe stânci sau copaci şi atinge dimensiuni de până la 1,5 m în diametru. Ritualul nupţial are loc cu acrobaţii în zbor. Este frecvent văzută planând în curenţii ascendenţi şi poate străbate în căutarea hranei până la 80 de km pe zi. Atunci când găseşte ouă tari foloseşte pietre pe care le ţine în cioc şi cu care loveşte oul până se sparge. Populaţia europeană iernează în sudul Africii, parcurgând un traseu de 3500-5500 km.

Populatie

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 3500-5600 de perechi. În perioada 1970-2000 a manifestat un declin accentuat. Cele mai mari efective sunt prezente în Turcia şi Spania.

Reproducere

Soseşte din cartierele de iernare în luna martie. La construirea cuibului participă ambii părinţi, acesta fiind alcătuit din crengi căptuşite cu păr. Femela depune de cele mai multe ori două ouă în a doua jumătate a lunii martie sau la începutul lui aprilie, cu dimensiunea medie de 66 x 49 mm. Incubaţia durează 42 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători la 70-85 de zile.

Amenintari si masuri de conservare

Deranjul, otrăvirea şi electrocutarea în reţelele de medie tensiune sunt considerate principalele pericole pentru specie. Campaniile împotriva folosirii ilegale a substanţelor toxice sunt o prioritate pentru conservarea speciei.

GALERIE POZE SI ILUSTRATII